Un partid neparlamentar, dar cu reprezentare locală în administraţii din Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”

Partidul „România în acţiune”, formaţiune politică neparlamentară, dar cu reprezentare locală în administraţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”, prin care susţine şi strânge semnături pentru reintroducerea a două tururi de scrutin la alegerile pentru primari. Formaţiunea fondată de un profesor universitar din Ploieşti argumentează că „alegerea primarului să fie un proces democratic complet, care reflectă cu adevărat voinţa majorităţii”.

„România în acţiune”, partid politic neparlamentar, fondat de profesorul universitar Mihai Apostolache şi aflat la al doilea ciclu electoral în care obţine reprezentare în administraţia locală, lansează o iniţiativă prin care susţine schimbarea legislaţiei, în aşa fel încât să se revină la sistemul prin care primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin.

„O democraţie sănătoasă începe acasă, în comunitate. Când primarii sunt aleşi într-un singur tur, decizia finală aparţine adesea unei minorităţi, iar vocea majorităţii se pierde. Partidul România în Acţiune luptă pentru reintroducerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, pentru ca primarul să aibă o legitimitate solidă şi sprijinul majorităţii, pentru ca toate voturile să conteze şi să nu mai fie irosite, pentru ca primarul să fie cu adevărat „Din comunitate, pentru comunitate!” şi să servească interesele tuturor cetăţenilor, nu doar ale unui grup mic”, se arată într-o comunicare publică a formaţiunii.

„Sunt câteva partide avantajate de actualul sistem electoral, dar este dezavantajată comunitatea şi este momentul să restabilim normalitatea şi în privinţa alegerii primarului. Este firesc ca primarul să fie ales în două tururi de scrutin. Noi am început această campanie, vom începe strângerea de semnături pentru susţinerea campaniei noastre. Vrem să aducem turul doi înapoi la primărie şi, de asemenea vom apela şi la parlamentari, pentru că e mult mai simplu ca prin intermediul unui parlamentar să se depună o iniţiativă astfel încât legislaţia să fie modificată”, a declarat duminică, pentru News.ro, preşedintele partidului „România în Acţiune”, Mihai Apostolache, fost parlamentar şi specialist în administraţia publică locală.

Acesta a precizat că nu speră să găsească susţinere pentru această iniţiativă la parlamentarii membri ai partidelor care au schimbat legea şi au decis ca primarii să fie aleşi doar într-un tur de scrutin.

„Nu cred că vom găsi sprijin în niciun caz la cel care au modificat legislaţia în favoarea lor, dar sunt diverşi parlamentari, am văzut că sunt şi parlamentari neafiliaţi, sunt convins că vom găsi susţinere parlamentară pentru aceste demers” a adăugat Mihai Apostolache. Partidul „România în Acţiune” este formaţiune politică de centru, cu reprezentare în Consiliul Local Ploieşti, în consilii orăşeneşti şi comunale din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Formaţiunea are un primar şi doi viceprimari, iar doctrina formaţiunii porneşte de la ideea că România trebuie să se dezvolte din comunităţile locale, „de jos în sus”, cu profesionişti, nu cu politruci. Formaţiunea susţine de asemenea eliminarea subvenţiei pe care partidele politice o primesc de la bugetul de stat.

Premier League: Chelsea a învins pe Nottingham Forest, scor 1-0, şi şi-a confirmat locul în Liga Campionilor

VIDEO Tensiune maximă în Polonia, în timpul vizitei lui Nicușor Dan: Marș cu zeci de mii de oameni în stradă