Este posibil ca Israelul să fi comis încălcări grave ale dreptului internațional și crime de război în atacurile sale recente asupra Libanului, a denunțat vineri un raport al Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), transmite EFE.
Raportul, care acoperă primele trei săptămâni ale atacurilor inițiate la începutul lunii martie, documentează atacuri directe împotriva civililor, inclusiv a personalului medical, precum și incidente în care au fost lovite și, în unele cazuri, distruse clădiri rezidențiale cu mai multe etaje, ‘cauzând moartea unor familii întregi’.
Atacurile Israelului împotriva lucrătorilor sanitari și a jurnaliștilor înregistrate în timpul ostilităților ar putea constitui crime de război dacă se confirmă că au fost deliberate, a avertizat biroul condus de înaltul comisar Volker Turk.
La prezentarea raportului, purtătorul de cuvânt al OHCHR, Thameen Al-Kheetan, a amintit în acest sens de recenta asasinare a jurnalistei libaneze Amal Khalil, decedată săptămâna aceasta în urma unui atac israelian în care a fost rănită și fotografa Zeinab Faraj.
De asemenea, echipele de salvare, inclusiv cele ale Crucii Roșii libaneze, au fost împiedicate de armata israeliană atunci când au încercat să ajungă la locul în care se aflau pentru a le acorda ajutor, a adăugat acesta.
Raportul denunță faptul că multe din atacuri nu au fost alertate în prealabil de Israel, ceea ce a împiedicat mulți civili să se evacueze în siguranță.
În același timp, ordinele generale de evacuare și de deplasare date de Israel, ‘comunicate într-un mod confuz și care acoperă aproape 14% din teritoriul Libanului’, au provocat strămutarea a peste un milion de persoane, ceea ce ar putea fi considerată deplasare forțată, de asemenea interzisă de dreptul internațional.
Biroul ONU amintește că 55 de localități din sudul Libanului, în apropiere de granița cu Israelul, continuă să se afle în prezent sub astfel de ordine.
Potrivit OHCHR, au fost observate, de asemenea, atacuri asupra unor centre sanitare, școli, lăcașuri de cult, precum și distrugerea sau contaminarea terenurilor agricole, ceea ce subminează dreptul la alimentație, la muncă și la un mediu sănătos.
Raportul include, de asemenea, plângeri privind utilizarea de către armata israeliană de muniție cu fosfor alb cu efect incendiar.
Având în vedere aceste posibile abuzuri, înaltul comisar Volker Turk a cerut o anchetă rapidă, amănunțită și imparțială asupra tuturor incidentelor ce implică acuzații de încălcare a dreptului internațional umanitar.
‘Concluziile trebuie făcute publice, iar cei responsabili trebuie să dea socoteală’, a subliniat purtătorul de cuvânt Al-Kheetan.


