in ,

Un sârb, aproape aspirat dintr-un avion Ryanair, pe ruta Salonic – Memmingen. El a fost tras în avion de alţi pasageri. Hubloul, spart de fragmente desprinse dintr-un motor, scrie presa. Ryanair spune că s-a ”desprins”

Un om aproape că a fost aspirat în afara unui zbor Ryanair care a decolat de la Salonic, în Grecia, dar care a fost tras înapoi de către alţi pasageri, declară vineri martori şi autorităţile, relatează AFP.

“Capul şi umerii unui pasager erau în afara hubloului”, a declarat o pasageră a acestui zbor postului local Radio Thessaloniki.

“Din fericire, el nu şi-a scos centura de siguranţă”, a adăugat ea.

Alţi pasageri aflaţi în apropierea bărbatului l-au tras în interiorul avionului, a declarat ea.

Un “hublou al unui pasager s-a desprins în zbor”, “imediat după decolare”, a anunţat compania aeriană Ryanair.

Presa greacă scrie că este vorba despre un avion de tip Boeing 737-800.

Hubloul a fost spart de fragmente care s-au desprins dintr-unul dintre motoarele avionului, potrivit aceleiaşi surse.

Victima – un turist sârb – a fost spitalizată vineri la Salonic cu arsuri din cauza frecării, însă starea sa nu provoacă îngrijorări, au anunţat autorităţile.

“AU CĂZUT MĂŞTILE ŞI ERA UN MIROS PUTERNIC”

Avionul decolase către Memmingen, în Germania, potrivit autorităţilor.

“Majoritatea dintre noi eram adormiţi, aveam ochii închişi. S-a auzit un zgomot, ca un pneu care explodează”, a povestit pasagera.

“Am înţeles imediat că era o depresurizare. S-au auzit ţipete (…). Un moment, am crezut că cineva a deschis uşa de salvare accidental”, a declarat această femeie.

“Măştile au căzut şi era un miros puternic”, a povestit ea.

Presa greacă scrie că incidentul a avut loc deasupra Macedoniei de Nord.

Compania Ryanair a dat asigurări într-un comunicat avionul “s-a întors la Salonic la puţin timp după decolare, după ce un hublou al unui pasager s-a desprins în zbor. Aparatul a aterizat normal, iar pasagerii s-au întors în terminal”.

Compania a anunţat că s-a pus la dispoziţie o navă de înlocuire pentru a transporta pasagerii în Germania.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ciolacu: Bolojan şi Pîslaru, autorii unei crime cu premeditare care ne costă miliardele din PNRR / Siegfried Mureşan: Bunăstarea nu poate fi menţinută pe modelul Ciolacu, prin pomparea banului public în consum, care duce la creşterea importurilor

ROMATSA, după blocarea conturilor în urma procesului dechis de Pfizer împotriva statului român: Orizontul de funcţionare pe baza resurselor proprii este unul limitat, măsurabil în săptămâni, nici măcar luni