Între 27 septembrie și 3 octombrie 1926, la Paris a avut loc primul Congres Internațional al Cinematografiei (Congres International du Cinematographe), notează atom.archives.unesco.org. Evenimentul, organizat de asociațiile profesionale franceze și aflat sub înaltul patronaj al Societății Națiunilor (precursoarea ONU) și al Comisiei Internaționale de Cooperare Intelectuală (precursoarea UNESCO), a reprezentat prima recunoaștere oficială a cinematografului ca o forță culturală, educațională și politică de prim rang.
Au participat sute de delegați din peste 30 de țări, incluzând regizori, producători, distribuitori și diplomați.
Printre marile personalități prezente la eveniment, s-a numărat Julien Luchaire, directorul Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală, cel căruia i s-a încredințat organizarea și supervizarea instituțională a acestui congres. Interesele producătorilor de film francezi au fost reprezentate de Charles Delac, președinte al Camerei Sindicale Franceze a Cinematografiei. Nu a lipsit nici inginerul și inventatorul Louis Lumiere, considerat unul dintre marii pionieri ai cinematografiei, alături de fratele său Auguste.
În anii 1920, sălile de cinematograf atrăgeau milioane de spectatori săptămânal. Cea de-a șaptea artă începea să aibă o influență semnificativă asupra societății, iar transformările fulminante și rapide de natură tehnologică și estetică urmau să consolideze această realitate.
Totuși, industriile de film din țări europene precum Italia, Germania și Franța treceau printr-o criză, nereușind să-și revină de pe urma Primului Război Mondial din cauza lipsei de fonduri și a infrastructurii distruse. Din aceste cauze, producțiile cinematografiei americane începeau să domine box-office-ul internațional și european.
Unul dintre principalele scopuri ale Congresului Internațional al Cinematografiei a fost să găsească metode de asistență pentru țările europene astfel încât să poată face față acestei dominații.
În cadrul dezbaterilor, printre măsurile propuse s-a numărat instituirea unor cote de ecran, pledându-se, totodată, pentru o colaborare transnațională care să sprijine coproducțiile și distribuția reciprocă a filmelor europene.
Jurnaliștii culturali din Franța și Belgia au venit cu ideea înființării unei federații internaționale a presei cinematografice, proiect care avea să se concretizeze oficial în 1930, prin fondarea FIPRESCI, arată fipresci.org.
Delegați ai marilor case de producție din Franța, Marea Britanie și Germania au discutat măsuri protecționiste economice și introducerea de contingente (cote) împotriva a ceea ce ei numeau ‘invazia’ cinematografiei de la Hollywood, conform theses.enc.sorbonne.fr.
Oficiali guvernamentali au dezbătut aplicarea metodică a peliculei în sistemul de învățământ. Cineastul și producătorul francez Jean Benoit-Levy a susținut integrarea proiecțiilor educative în școli, pentru prezentarea și predarea unor materii precum istoria sau geografia într-un format accesibil maselor. În urma acestor propuneri, în 1928 s-a înființat Institutul Internațional pentru Cinematografie Educativă, cu sediul la Roma. Plasat sub egida Societății Națiunilor, acest institut a reprezentat prima organizație mondială dedicată exclusiv studiului și promovării filmului cu scop didactic.
În cadrul Congresului de la Paris, a fost ridicată și problema drepturilor de autor pentru operele cinematografice. Printre cei mai activi susținători în acest sens a fost Rene Guy Grand, reprezentant al Societății Autorilor de Filme. Tot în 1928, la Conferința de la Roma, filmul avea să fie inclus în sfera drepturilor intelectuale.
Nu în ultimul rând, a fost abordată problema păstrării și arhivării materialelor cinematografice, fapt ce a impulsionat viitoare eforturi de a înființa cinemateci și arhive naționale de stat.
Deși Congresul a fost unul internațional, Statele Unite nu au participat din două motive. Primul a fost că nu făceau parte din Societatea Națiunilor, iar al doilea caracterul protecționist al evenimentului, îndreptat împotriva dominației hollywoodiene în Europa.
Al doilea Congres Internațional al Cinematografiei a avut loc la Berlin în anul 1928.
Societatea Națiunilor, cunoscută și sub denumirea de Liga Națiunilor, a fost înființată la Versailles în ziua de 10 ianuarie 1920, la finalul Primului Război Mondial. Misiunea organizației a fost menținerea păcii globale și prevenirea unui nou conflict la scară largă prin diplomație, dezarmare și securitate colectivă. Sediul central a fost stabilit la Geneva, în Elveția. Între anii 1934-1935, organizația număra 58 de state membre. Societatea Națiunilor a fost dizolvată în aprilie 1946, motivul principal fiind incapacitatea de a preveni izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Arhivele și o parte din structuri au fost transferate către nou-înființata Organizație a Națiunilor Unite (ONU).
Comisia Internațională de Cooperare Intelectuală a fost un organism consultativ de prestigiu al Societății Națiunilor. S-a înființat în anul 1922 la Geneva, cu scopul de a promova pacea și cooperarea la nivel internațional prin intermediul culturii, educației, științei și artelor. Printre membrii săi fondatori și activi s-au numărat savanții Albert Einstein și Marie Curie, filosoful Henri Bergson și scriitorul Paul Valery. Este precursoarea actualei organizații UNESCO.
