Unul dintre principalele sindicate de poliție din Uniunea Europeană (UE) a solicitat marți creșterea resurselor și a coordonării pentru controlul frontierelor externe în fața crizelor migrației precum cea din exclava spaniolă Ceuta și a dezavuat răspunsul la astfel de situații cu ”măsuri naționale izolate” care sporesc presiunea asupra forțelor de poliție, informează EFE.
Președintele Federației Europene a Sindicatelor de Poliție (EU.Pol), Jochen Kopelke, a trimis acest mesaj după un eveniment organizat la Verona, în Italia, de organizație, unde s-a discutat situația creată de sosirea ilegală la Ceuta, la sfârșitul lunii iulie, a peste 70.000 de oameni din Maroc.
”Atunci când presiunea asupra frontierelor externe declanșează controale suplimentare în spațiul Schengen, forțele de poliție din întreaga Europă se confruntă cu cerințe operaționale tot mai mari și cu o supraîncărcare a resurselor”, a declarat Kopelke, citat într-un comunicat de presă.
”Dezacordurile politice nu ar trebui transferate către agenții de poliție. De fiecare dată când sunt introduse sau extinse controalele la frontierele interne, acest lucru crește presiunea asupra forțelor de poliție deja suprasolicitate”, a adăugat reprezentantul sindical.
”Europa are nevoie de soluții europene coordonate”, a subliniat el.
În acest context, sindicatul a cerut ”îmbunătățiri urgente la nivel european” pentru a optimiza utilizarea capacității polițienești și a evita presiunea inutilă asupra forțelor de securitate naționale.
Mai exact, sindicatul a solicitat consolidarea protecției frontierelor externe ale UE, inclusiv resurse adecvate și sprijin operațional prin intermediul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), pentru a permite statelor membre să gestioneze eficient provocările legate de migrație și securitate.
În plus, EU.Pol a cerut o cooperare polițienească sporită la nivelul UE, care să includă un schimb sporit de informații, sprijin împotriva criminalității organizate transfrontaliere, a rețelelor de trafic de migranți și a altor amenințări la adresa securității prin intermediul Europol, precum și o cooperare mai strânsă între autoritățile polițienești naționale.
”Polițiștii europeni au nevoie de soluții practice, nu de o reacție în lanț a controalelor la frontierele interne”, a declarat sindicatul, subliniind că solidaritatea europeană și acțiunea coordonată reprezintă ”cea mai bună modalitate de a proteja atât securitatea, cât și capacitatea polițienească în întreaga Uniune Europeană”.
Federația EU.Pol este una dintre principalele umbrele sindicale europene a organizațiilor naționale și are peste 375.000 de membri din 21 de filiale din statele membre.


