in ,

Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă

Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă

Startupul american Foundation Future Industries, fondat în 2024 şi cu sediul în San Francisco, dezvoltă roboţi umanoizi autonomi destinaţi atât aplicaţiilor industriale, cât şi utilizării militare, într-o abordare diferită de cea a companiilor care se concentrează pe roboţi pentru activităţi casnice sau servicii, transmite CNBC.

Compania susţine că primele sale modele sunt deja testate în Ucraina şi intenţionează să colaboreze cu armata americană în următoarele 12-18 luni.

Directorul general al Foundation, Sankaet Pathak, afirmă că obiectivul este înlocuirea oamenilor în activităţi periculoase, inclusiv în zone de conflict.

”Tehnologia a ajuns la un nivel la care poate prelua sarcini periculoase pentru oameni, iar acesta este unul dintre cele mai importante beneficii pe care le poate aduce robotica”, a declarat Pathak pentru CNBC.

Compania a trimis deja două unităţi Phantom MK-1 în Ucraina, unde acestea sunt testate pentru misiuni logistice în zone cu risc ridicat. Potrivit dezvoltatorilor, roboţii pot transporta provizii şi echipamente către poziţiile avansate, reducând expunerea soldaţilor la pericol.

Versiunea actuală are însă limitări importante. Poate transporta aproximativ 20 de kilograme, nu este complet protejată împotriva apei şi are o autonomie limitată.

Foundation pregăteşte lansarea modelului Phantom 2, despre care susţine că va avea o capacitate de transport dublă şi performanţe mult superioare.

Compania a obţinut deja contracte de cercetare în valoare totală de 24 de milioane de dolari din partea armatei, marinei şi forţelor aeriene americane pentru testarea roboţilor în activităţi de inspecţie, logistică şi manipulare a armamentului.

Un element care a atras atenţia este implicarea lui Eric Trump, care s-a alăturat recent companiei în funcţia de consilier strategic. Potrivit Foundation, acesta era deja investitor înainte de a prelua acest rol.

Prezenţa sa a generat critici din partea unor politicieni democraţi. Senatoarea Elizabeth Warren a calificat contractele guvernamentale ale companiei drept ”corupţie la vedere”.

Foundation îşi promovează tehnologia şi prin prisma competiţiei strategice dintre Statele Unite şi China, susţinând că urmăreşte să ofere armatei americane roboţi mai performanţi decât cei dezvoltaţi de rivalii chinezi.

Experţii consideră că roboţii umanoizi ar putea avea avantaje în mediile urbane, unde infrastructura este concepută pentru oameni şi include scări, coridoare înguste şi obstacole greu de traversat de alte tipuri de roboţi.

Totuşi, numeroşi specialişti rămân sceptici cu privire la costurile şi complexitatea acestor sisteme. Ei subliniază că războiul din Ucraina a demonstrat eficienţa unor platforme mai simple şi mai ieftine, precum dronele şi roboţii tereştri specializaţi.

De asemenea, utilizarea roboţilor autonomi în operaţiuni militare ridică probleme etice importante. Conducerea Foundation recunoaşte că, în anumite situaţii critice, roboţii ar putea fi nevoiţi să ia decizii autonome într-un interval de timp foarte scurt, deşi compania afirmă că majoritatea utilizărilor armate vor păstra controlul uman asupra deciziilor letale.

Specialiştii sunt de acord că inteligenţa artificială şi robotica vor juca un rol tot mai important în conflictele viitoare, însă mulţi consideră că scenariul unor armate formate din roboţi umanoizi de tip ”Terminator” rămâne, deocamdată, mai degrabă science-fiction decât realitate.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA plănuieşte o retragere mai rapidă a trupelor din Europa, afirmă o publicaţie

SUA plănuieşte o retragere mai rapidă a trupelor din Europa, afirmă o publicaţie

Sute de persoane, arestate în Franţa în urma petrecerilor dezlănţuite de după finala Ligii Campionilor

Sute de persoane, arestate în Franţa în urma petrecerilor dezlănţuite de după finala Ligii Campionilor