Un studiu internațional nu a constatat nicio asociere generală între consumul total de alimente ultraprocesate și riscul de cancer colorectal, însă a identificat asocieri diferite în rândul anumitor grupe de alimente, transmite marți agenția de presă Xinhua.
Studiul a constatat că un consum de produse ultraprocesate din carne, precum crenvurști și mezeluri pentru sandvișuri, a fost asociat cu un risc mai ridicat de cancer colorectal.
În schimb, cerealele integrale, fibrele, produsele lactate și calciul din alimentele ultraprocesate, precum pâinea integrală și iaurtul cu arome, au fost asociate cu un risc mai scăzut, potrivit unui comunicat al Institutului de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din Australia.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că înlocuirea a 10% din alimentele ultraprocesate consumate cu o cantitate echivalentă de alimente minim procesate a fost asociată cu o reducere de 2% a incidenței cancerului colorectal.
Cercetarea, publicată în PLOS Medicine, a analizat datele privind alimentația prelevate de la un număr de peste 460.000 de adulți americani cu vârste cuprinse între 50 și 71 de ani, care au fost monitorizați timp de aproape 20 de ani. În această perioadă, 10.075 dintre aceștia au fost diagnosticați cu cancer colorectal.
Potrivit oamenilor de știință, aceste rezultate scot în evidență diversitatea alimentelor ultraprocesate și importanța calității generale a dietei, inclusiv acordarea priorității alimentelor bogate în nutrienți și limitarea celor cu conținut ridicat de zaharuri adăugate, sare și grăsimi saturate.


