Un tribunal din capitala rusă a dispus arestarea în absență a fiicei politicianului rus Boris Nemțov, asasinat în 2015, pentru implicarea ei într-o ‘organizație indezirabilă’, a declarat vineri serviciul judiciar din Moscova, citat de Reuters.
Janna Nemțova, care a părăsit Rusia în 2015 după uciderea tatălui său, este cofondatoare a Fundației Boris Nemțov pentru libertate, cu sediul în Germania, pe care autoritățile ruse au etichetat-o drept ‘organizație indezirabilă’ în 2024, interzicându-i activitățile în Federația Rusă.
Nemțova a minimalizat decizia instanței din Moscova într-o postare pe Facebook: ‘Acum sunt faimoasă. Organizația ‘indezirabilă’ este Fundația Boris Nemțov pe care am înființat-o în Germania în 2015. Este înregistrată la Bonn, unde am ajuns astăzi cu avionul’.
Rusia declară în mod regulat anumite entități pe care le consideră că ar submina ordinea constituțională sau securitatea națională drept ‘indezirabile’. Persoanele pot fi condamnate la închisoare pe o perioadă de până la cinci ani pentru că finanțează astfel de activități sau la închisoare pe o perioadă de până la șase ani pentru organizarea unor astfel de activități.
Boris Nemțov, unul dintre cei mai vocali critici ai președintelui rus Vladimir Putin a fost împușcat mortal pe 27 februarie 2015 în timp ce traversa un pod lângă Kremlin. În vârstă de 55 de ani, el lucra la un raport care analiza rolul armatei ruse în criza din Ucraina. Asasinarea sa a provocat un val de îngrijorare în rândurile opoziției ruse.
Un tribunal rus în 2017 a găsit cinci bărbați ceceni vinovați de uciderea lui Nemțov, pentru o recompensă financiară, dar aliații defunctului politician au declarat la acea vreme că cei care au ordonat și organizat uciderea sa nu au fost aduși în fața justiției.


