in ,

Un veteran al armatei americane a fost ucis de poliţie după ce a ţinut ostatice 10 persoane timp de 15 ore, ameninţând că aruncă în aer o clădire

Un veteran al armatei americane a fost ucis de poliţie după ce a ţinut ostatice 10 persoane timp de 15 ore, ameninţând că aruncă în aer o clădire

Un veteran al armatei americane a fost ucis de poliţie miercuri, după ce a luat ostatice 10 persoane într-o clădire a unei bănci din California şi a ataşat explozibili unora dintre captivi, relatează AFP.

Luarea de ostatici, care a durat 15 ore, a început când Anthony Searles-Harris, în vârstă de 41 de ani, a intrat marţi, în jurul prânzului, cu explozibili într-o clădire care găzduieşte birourile Chase Bank din Bakersfield, la aproximativ două ore de mers cu maşina la nord de Los Angeles.

Înregistrat ca delincvent sexual, cu antecedente de violenţă, fostul soldat s-a baricadat împreună cu 10 persoane la etajul al doilea al clădirii, care găzduia şi serviciile administrative ale sistemului şcolar local.

În timpul negocierilor cu autorităţile, el a afirmat că are o bombă asupra sa, potrivit şefului poliţiei din Bakersfield, Jeremy Blakemore.

„El a mai spus forţelor de ordine că alte explozive fuseseră ataşate pe unii dintre ostatici, lucru pe care l-am confirmat pe baza propriilor noastre observaţii”, a explicat Blakemore într-o conferinţă de presă.

FBI-ul a trimis o echipă de elită specializată în luarea de ostatici. Doi dintre ostatici au fost eliberaţi iniţial după-amiază şi seara, dar negocierile au eşuat la căderea nopţii.

FBI-ul a intervenit apoi miercuri dimineaţa devreme pentru a-l ucide pe răpitor. „În jurul orei 4:30 dimineaţa, echipa de salvare a ostaticilor l-a neutralizat pe acest individ”, a explicat agentul special Sid Patel, de la poliţia federală.

Ostaticii „sunt toţi teferi”, a precizat el. „Sunt sigur că vor exista sechele psihologice cu care vor trebui să trăiască, iar specialiştii noştri în asistenţa victimelor vor fi acolo pentru a-i ajuta”, a precizat el.

Nici poliţia, nici FBI-ul nu au avansat un motiv care să explice această luare de ostatici.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Circulaţie feroviară blocată în judeţul Timiş, pe distanţa Sânandrei – Băile Călacea, unde s-a defectat locomotiva unui tren de călători / Sunt afectate mai multe garnituri

Circulaţie feroviară blocată în judeţul Timiş, pe distanţa Sânandrei – Băile Călacea, unde s-a defectat locomotiva unui tren de călători / Sunt afectate mai multe garnituri

Instanţa supremă, aşteptată să decidă dacă poate începe judecata în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi apropiaţi ai mercenarului sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale/ Magistraţii au amânat pronunţarea de două ori