Partidul de guvernământ din Ungaria, Tisza, a depus miercuri seara în parlament un amendament constituțional care ar limita la cel mult opt ani mandatul de prim-ministru și i-ar interzice efectiv fostului premier Viktor Orban să dețină din nou această funcție, relatează Reuters și MTI.
Noul prim-ministru Peter Magyar, care l-a înlăturat pe naționalistul Orban la alegerile din aprilie, după 16 ani petrecuți de acesta în fruntea executivului, a afirmat că își va folosi super-majoritatea din parlament pentru a anula și modifica legislația adoptată de partidul Fidesz al lui Orban, inclusiv legea fundamentală, cu scopul de a restabili echilibrul democratic al puterilor, menționează Reuters.
Conform proiectului de amendament de pe site-ul parlamentului, cei care au deținut anterior funcția de prim-ministru timp de cel puțin opt ani ‘nu pot fi aleși prim-miniștri’. Aceasta se aplică mandatelor de prim-ministru deținute după data de 2 mai 1990.
Textul precizează că prim-ministrul trebuie să părăsească funcția după un total de opt ani, sau două mandate, consecutive sau nu.
Amendamentul deschide de asemenea calea către dizolvarea Oficiului pentru Protecția Suveranității, un organism înființat de Orban în 2023 menit să țină o evidență a mass-media considerate o amenințare la adresa suveranității Ungariei și având dreptul de a ‘investiga activități care amenință suveranitatea țării’.
Pe baza aceluiași proiect de lege, guvernul lui Magyar ar retrage totodată drepturile fondatorilor așa-numitelor fundații de gestionare a activelor de interes public, care controlează circa 20 de universități, iar guvernul va putea dizolva fundațiile; în acest caz, active ale statului în valoare de sute de miliarde de forinți și transferate de guvernul lui Orban către aceste fundații s-ar întoarce la stat.
‘Amendamentul clarifică faptul că, deși fundațiile sunt entități private, activele lor sunt active naționale’, se explică în proiect, care poate fi adoptat cu o majoritate de două treimi.


