in ,

Ungaria: Partidul Tisza va fi ‘bucuros să se alăture’ PPE, spune Magyar după discuții cu Weber

Ungaria: Partidul Tisza va fi ‘bucuros să se alăture’ PPE, spune Magyar după discuții cu Weber

Partidul Tisza, aflat la guvernare în Ungaria, va fi ‘bucuros să se alăture’ Partidului Popular European (PPE) odată ce Uniunea Europeană va închide procedura Articolului 7 deschisă împotriva Ungariei, a scris prim-ministrul Peter Magyar miercuri pe Facebook, transmite MTI.

După întâlnirea avută cu președintele PPE, Manfred Weber, la Budapesta, Magyar a spus că în discuții au fost remarcate ‘multele lucruri care s-au schimbat în Ungaria de când nu se mai poartă campanii de ură cu ajutorul a miliarde de forinți din fonduri publice’.

Potrivit lui Magyar, Weber a spus că, în calitate de politician bavarez, a considerat întotdeauna sprijinul pentru Ungaria ca fiind o prioritate, și că i-a fost dificil să se confrunte cu ‘campaniile de denigrare venite din resentimentul lui Viktor Orban’.

Weber și-a oferit asistența pentru ca Ungaria să evite plata unui milion de euro zilnic ‘ca amenzi impuse din cauza regulilor privind refugiații aplicate la protejarea frontierelor externe ale Europei’, a declarat prim-ministrul ungar.

El a adăugat că Ungaria va continua să controleze frontierele și, la negocierea viitorului buget al UE, va cere rambursarea amenzilor aplicate până în prezent.

Promovarea intereselor cetățenilor și firmelor din Ungaria rămâne o prioritate pentru guvernul Tisza, care nu va oferi nimănui ‘o carte blanche în luarea deciziilor în UE’.

Magyar a mai anunțat că se va întâlni cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, miercuri seară la Budapesta, pentru discuții referitoare la viitorul buget multianual al UE și la provocările cu care confruntă blocul comunitar.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Meteorologi: Vreme caldă, dar instabilă, în București, în cursul zilelor de miercuri și joi

Meteorologi: Vreme caldă, dar instabilă, în București, în cursul zilelor de miercuri și joi

Iași: FILIT a anunțat primii invitați ai ediției din acest an

Iași: FILIT a anunțat primii invitați ai ediției din acest an