Premierul ungar Peter Magyar l-a provocat marți pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere, în timpul unei intervenții în parlamentul de la Budapesta, relatează MTI.
Într-o referire la tabăra de vară de la Băile Tușnad, din Transilvania, România – cunoscută și sub numele de Tusvanyos -, Magyar a notat că este firesc să se aștepte ca acolo să aibă loc dezbateri publice reale, întrucât contribuabilii ungari au plătit sute de milioane de forinți pentru organizarea acesteia, adăugând că el este pregătit să participe.
”Nu fiți lași, invitați-l pe premierul Ungariei!”, a declarat el, exprimându-și speranța că Orban își va ”găsi curajul” și că va accepta o dezbatere publică, eventual chiar la tabăra din Transilvania.
Fondatorul transilvănean al Tusvanyos, Tibor T. Toro, a afirmat că, în opinia sa, în cadrul taberei de vară există loc atât pentru reprezentanți ai guvernului ungar, cât și pentru dezbateri deschise și substanțiale și că organizatorii speră ca, anul viitor, discuțiile să aibă loc în prezența acestora.
”Ca urmare a impactului încă neclarificat al schimbărilor politice majore din Ungaria, reprezentanții partidului de guvernământ nu vor participa la evenimentul din acest an, deși ne-am fi dorit să le oferim un forum unde să fi putut avea loc o dezbatere substanțială între putere și opoziție”, a spus Toro, într-un interviu acordat portalului local de știri Kronika, a mai consemnat MTI.


