in ,

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de înlocuire a transformatorului de evacuare a puterii cu unul de rezervă, a anunțat Nuclearelectrica SA.

‘Unitatea 2 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a apariției unei disfuncționalități la un izolator aferent transformatorului de evacuare a puterii, ceea ce a necesitat înlocuirea transformatorului Unității 2 CNE Cernavodă cu unul de rezervă și, implicit, o perioadă mai lungă de oprire’, precizează societatea.

Potrivit Nuclearelectrica, lucrările de înlocuire a transformatorului electric au reprezentat o activitate complexă, ceea ce a implicat izolarea, demontarea și relocarea transformatorului inițial, precum și testări complexe și calibrări ale noului transformator, în strictă conformitate cu normele industriei nucleare.

Pe perioada efectuării lucrărilor de remediere și de înlocuire a transformatorului cu cel de rezervă, reactorul Unității 2 a fost menținut în siguranță, în stare oprită, fără niciun impact asupra securității nucleare, personalului, populației și mediului înconjurător, în strictă conformitate cu procedurile aplicabile, au transmis reprezentanții companiei.

Nuclearelectrica are ca activitate principală producerea energiei electrice și termice prin procedee nucleare. Principalul loc de desfășurare a activității este în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, unde societatea deține și operează două reactoare nucleare funcționale (Unitatea 1 și Unitatea 2).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Presa salută dubla lui PSG în Liga Campionilor și îl laudă pe Luis Enrique

Fotbal: Presa salută dubla lui PSG în Liga Campionilor și îl laudă pe Luis Enrique

Liban: Israelul anunță că a capturat fortăreața medievală Beaufort, în cadrul operațiunilor împotriva Hezbollah

Liban: Israelul anunță că a capturat fortăreața medievală Beaufort, în cadrul operațiunilor împotriva Hezbollah