Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu.
‘Lumea este disperată, pot să vă zic. Au fost și protestele astea spontane. Nu vreau să zic că o să iasă lumea, dar în final, când va veni primul val de amenzi, putem să ne așteptăm la o reacție din partea industriei, pentru că sunt companii care nu câștigă cât înseamnă două amenzi de astea pe camion într-o lună de zile. Să iei 2.000 de lei la 12 ore și să ai o flotă de câteva camioane, 80% operează până la 5 camioane, înseamnă, în două luni de zile până la sfârșitul anului, insolvență. Între a muri și a încerca să îți obții drepturile, să protestezi e o abordare foarte reală. N-am vrut să o folosim, că nu e o amenințare. Dar e o realitate. Adică dacă simți că ești sugrumat și pe nedrept, atunci încerci să te manifești’, a susținut, Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă.
La rândul său, Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a afirmat că protestul ar putea fi similar cu cel de la RCA, când transportatorii au ieșit cu camioanele în stradă.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, marți seara, că incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali. Compania de drumuri a atenționat, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz în care șoferii nu vor fi amendați dacă se dovedește că au încercat să plătească dar nu au reușit.

