UPDATE 2 – Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un tată şi fiul său au căzut în apă, la intrarea în Portul Medgidia / Cei doi au fost scoşi din apă de către salvatori, bărbatul a fost declarat decedat

Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, după ce un tată şi un fiu au căzut în apa, la întrarea în Portul Medgidia. Băiatul a fost scos din apă şi va fi transportat la spital. Pompierii au anunţat ulterior că a fost scos din apă şi bărbatul, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. Cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar în cele din urmă bărbatul a fost declarat decedat de medicul de pe echipajul SMURD.

UPDATE 2 – Cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar în cele din urmă bărbatul a fost declarat decedat de medicul de pe echipajul SMURD. 

UPDATE – Reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că băiatul a fost scos din apă de un poliţist. 

”În această seară, în jurul orei 19:00, un apel la 112 a anunţat un incident grav: un copil de doar 10 ani a căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia. Colegul nostru, agent de poliţie Lucian Stamate, din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia – Biroul de Ordine şi Siguranţă Publică, promoţia aprilie 2023, a sărit în apă şi a salvat viaţa micuţului”, au afirmat poliţiştii. 

 
Pompierii au precizat că a fost scos din apă şi bărbatul, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ – Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, duminică seara, despre faptul că două persoane, un bărbat şi fiul său minor, au căzut în apă la intrarea în Portul Medgidia.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, ambarcaţiunea cu ATPVM, descarcerarea, o autospecială cu apă şi spumă.

De asemenea, a fost alertat şi un echipaj de scafandri, iar în sprijin se deplassează un echipaj SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Pompierii au precizat că băiatul a fost scos din apă şi va fi transportat la spital în timp ce bărbatul este căutat în continuare.

Traian Băsescu: România n-ar avea nevoie să crească TVA-ul la 21% dacă ar desfiinţa toate TVA-urile sub 19%. Asta e o inovaţie a lui Ponta, care a rămas şi nimeni n-a mai avut curaj să o desţelenească

Un nou blackout în Franța, după ce sâmbătă o pană de curent a afectat peste 160 de mii de locuințe