Resuscitare chiar în aceste momente la o secție de votare din județul Mehedinți, la Burila Mare. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce vota. La fața locului a sosit un echipaj de prim ajutor, care îl resuscitează chiar în aceste momente. Potrivit România TV, bărbatul nu face parte din comisia de vot.
UPDATE, 11. 05 Din nefericire, bărbatul nu a mai putu fi salvat.
Un bărbat a murit duminică, într-o secție de votare din Mehedinți, după ce a venit să voteze în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN, alegătorul avea 75 de ani și era cunoscut cu probleme de sănătate.
Bărbatului i s-a făcut rău chiar în cabina de vot, într-o secție de votare din localitatea Burila Mare. Acesta nu a apucat să își exercite votul.
O ambulanță a fost chemată la fața locului iar paramedicii au început manevrele de resuscitare.
Din nefericire, medicii nu au putut să îi salveze viața.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul.