UPDATE – Brăila: O femeie şi o fetiţă de trei ani au murit şi alte două persoane au fost rănite, după ce un autoturism a lovit remorca unui tractor, apoi a ricoşat în altă maşină, pe E584/ Traficul, complet blocat

Două persoane – o femeie şi o fetiţă de trei ani – au murit şi alte două – un bărbat şi un copil de şase ani – au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un autoturism a lovit remorca nesemnalizată a unui tractor, apoi a ricoşat în altă maşină, pe drumul E584, în judeţul Brăila. Traficul este complet blocat în urma accidentului.

UPDATE – ”Din primele date, a rezultat faptul că un bărbat din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, la ieşire din oraşul Însurăţei către localitatea Bărăganu, ar fi lovit o remorcă nesemnalizată a unui tractor care se deplasa pe acelaşi sens de mers, ulterior ricoşând într-un vehicul ce se deplasa pe sensul opus de mers. În urma evenimentului a rezultat decesul unei femei, în vârstă de 38 de ani, şi al unei minore, în vârstă de 3 ani”, a precizat IPJ Brăila.

 
De asemenea, a rezultat au fost răniţi un copil de 6 ani şi un bărbat care se afla în remorcă, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

 
Şoferii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ – Accidentul s-a produs pe drumul european E 584, la ieşirea din oraşul Însurăţei către localitatea Bărăganu, fiind implicate un tractor şi un alt autovehicul.
 
”Din primele date, în urma evenimentul a rezultat decesul a două persoane şi vătămarea corporală a altor două”, a transmis IPJ Brăila.
 
În urma accidentului, traficul este blocat în totalitate.
 

Hunedoara: Tatăl celor trei fraţi daţi dispăruţi şi apoi găsiţi în Serbia, alături de acesta, va fi cercetat în libertate/ Propunerea de arestare a fost respinsă de instanţă

Serie A: AC Milan a întrecut greu pe Udinese, scor 1-0