‘Bulgaria Progresistă’, coaliție de trei partide condusă de fostul președinte Rumen Radev, a fost creditată cu un avans semnificativ în alegerile parlamentare anticipate de duminică, – în jur de 38% din voturi, arată sondajele la ieșirea de la urne citate de BTA.
Conform acelorași exit-polluri, cinci partide și coaliții au depășit pragul electoral de 4% pentru a intra în parlament, iar o a șasea formațiune, ‘BSP – Stânga Unită, a oscilat între a depăși și a nu depăși acest prag pe măsură ce datele sondajelor erau actualizate:
* coaliția ‘GERB – SDS’ (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei – Uniunea Forțelor Democratice) (aproximativ 15%);
* alianța electorală ‘Continuăm schimbarea – Bulgaria Democratică’ (aproximativ 13%);
* Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) (între 8 și 10%);
* Renașterea (aproximativ 5%);
* coaliția ‘BSP (Partidul Socialist Bulgar) – Stânga Unită’ (aproximativ 4%).
Fost pilot de vânătoare eurosceptic care se opune sprijinului militar acordat efortului de război al Ucrainei împotriva Moscovei, Radev a demisionat din funcția de președinte în ianuarie pentru a candida în alegeri, convocate după ce protestele de masă au forțat demisia guvernului anterior în decembrie. Manifestanții cereau o justiție independentă care să se ocupe de corupția larg răspândită.
Radev și-a dus campania cu promisiunea de a eradica corupția și de a pune capăt seriei de guverne slabe și efemere, deși în situația actuală va avea nevoie de parteneri de coaliție pentru a conduce un guvern cu majoritate parlamentară. Chiar dacă victoria lui va fi confirmată de rezultatele oficiale, voturile obținute nu vor fi suficiente pentru a avea o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că formarea unui guvern ar putea fi din nou dificilă pe fondul peisajului politic fragmentat din țară.
A fost al optulea scrutin în cinci ani în țara cu aproximativ 6,5 milioane de locuitori, unde alegătorii sunt sătui de repetatele alegeri anticipate și de un grup restrâns de politicieni veterani considerați pe scară largă corupți, scrie Reuters. , editor online: Andreea Preda)


