UPDATE – Chivu s-a despărţit de Parma înainte de a semna cu Inter / Anunţul clubului italian

Fostul internaţional Cristian Chivu le-a ulţumit, luni, tuturor colaboratorilor săi de la Parma înainte de a semna cu Inter Milano.

“Mulţumesc clubului, stafului, jucătorilor şi suporterilor pentru că au crezut în mine şi în proiectul nostru. Împreună am depăşit obstacole şi am scris o pagină pe care o voi păstra mereu în inimă. Mulţumesc, Parma!”, a scris Chivu pe Instagram.

Tot luni, Parma a anunţat despărţirea de Chivu.

„Parma Calcio anunţă că a ajuns la un acord amiabil cu Cristian Chivu pentru rezilierea contractului. Clubul îi mulţumeşte lui Cristian pentru munca depusă şi pentru atingerea obiectivului sportiv, urându-i mult succes în cariera sa profesională”.

Chivu a devenit antrenorul echipei Parma în luna februarie.

La Inter, el îi va urma în funcţie lui Simone Inzaghi, care a condus echipa în ultimii patru ani şi care a reuşit câştigarea unui titlu de campioană a Italiei, dar şi două finale de Liga Campionilor. 

 

Jonathan Cisse va evolua la Universitatea Cluj

Buzău: Trafic oprit complet pe DN 10, din cauza apei şi a aluviunilor ajunse pe şosea în urma unei ploi – FOTO, VIDEO