Jurnaliștii de la CNN, MS NOW și Politico au fost primiți din nou la Casa Albă joi, în urma unei hotărâri judecătorești care a restabilit accesul acestor trei instituții media, la șase zile după ce acesta le-a fost revocat de președintele Donald Trump, relatează AFP.
Cele două posturi de televiziune și platforma online de știri solicitaseră anterior o audiere de urgență în instanță pentru a obliga Casa Albă să respecte hotărârea judecătorului federal din Washington, Timothy Kelly, acuzând administrația că a încălcat-o prin interzicerea accesului jurnaliștilor în cursul dimineții de joi.
Judecătorul Kelly, care ordonase restabilirea accesului lor la Casa Albă joi dimineață, acordase administrației termen până la ora locală 12:30 (16:30 GMT) pentru a răspunde solicitării.
Dar Casa Albă s-a conformat înainte de termenul limită.
‘Bine ai revenit!’, i-au spus mai multe colege jurnalistei CNN Betsy Klein, în timpul primei sale transmisiuni în direct de la reprimirea la Casa Albă. Jurnalista și-a exprimat surprinderea față de mulțimea de colegi jurnaliști din jurul ei, a observat un corespondent al AFP.

Foto: (c) Kevin Lamarque / REUTERS
Judecătorul Kelly a concluzionat în decizia sa că drepturile jurnaliștilor au fost încălcate, deoarece sancțiunea a fost impusă fără notificare prealabilă.
În consecință, a ordonat administrației să le returneze imediat acreditările de presă până la o nouă notificare sau la expirarea ordinului său de două săptămâni.
Donald Trump a surprins multă lume pe 18 septembrie anunțând că blochează CNN, MS NOW și Politico de la Casa Albă ‘cu efect imediat’, acuzându-le că răspândesc ‘știri false’.
Dar instituțiile media au întreprins acțiuni în justiție, denunțând un atac ‘direct’ asupra Primului Amendament al Constituției americane, care garantează libertatea presei.
În timpul unei audieri care a durat mai puțin de o oră, miercuri, reprezentantul administrației, Michael Velchik, l-a îndemnat pe judecătorul Kelly să nu se pronunțe până vineri seară, termenul limită stabilit pentru ca instituțiile media interzise să își conteste excluderea în scrisori trimise de biroul de presă al Casei Albe.
În aceste scrisori, CNN, MS NOW și Politico sunt criticate în mod specific pentru relatările lor din ultimele luni privind deficitul de muniții pentru forțele armate americane din cauza războiului împotriva Iranului, un deficit contestat de Donald Trump, dar confirmat de un raport al Pentagonului la mijlocul lunii septembrie.
Însă judecătorul Kelly a respins argumentele de securitate națională invocate de guvern, pe care avocatul celor trei instituții media le-a descris ca fiind justificări ulterioare pentru decizia lui Donald Trump.
‘Nimic din dosar nu indică faptul că revocarea badgeurilor a fost motivată de preocupări legate de securitatea națională’, a scris el, menționând că, atunci când a anunțat excluderea acestor trei instituții media, președintele Trump ‘s-a concentrat pe presupusa lor lipsă de veridicitate și pe relatările lor considerate negative’.
Expulzarea CNN i-a determinat pe ceilalți patru membri ai grupului de televiziuni de la Casa Albă – CBS, ABC, NBC și Fox – să decidă să înceteze participarea lor la acest sistem crucial, într-o demonstrație de solidaritate fără precedent.
În timpul primului său mandat, Donald Trump a revocat acreditarea de presă a unui jurnalist CNN după un schimb de replici tensionat. Sub presiunea unei hotărâri judecătorești, Casa Albă i-a restabilit badgeul după douăsprezece zile.
Într-un memoriu depus la instanță, Departamentul de Justiție a invocat dreptul președintelui Statelor Unite de a refuza accesul presei în anumite zone ale Casei Albe, la discreția sa exclusivă.
‘Accesul la Casa Albă este un privilegiu, nu un drept’, afirmă Departamentul de Justiție în document.
Administrația Trump folosește aceleași argumente pe care le-a utilizat împotriva agenției de presă Associated Press, un pilon al jurnalismului american, căruia i s-a interzis accesul în Biroul Oval în 2025 pentru că a refuzat să redenumească Golful Mexic ‘Golful Americii’.
Asociația Corespondenților de la Casa Albă, împreună cu alte aproximativ cincizeci de instituții media, și-a exprimat sprijinul pentru acțiunile întreprinse de CNN, MS NOW și Politico.


