Șase persoane, printre care o femeie însărcinată și o mamă cu doi minori, au fost transportate la spital, alte 36 de persoane fiind asistate medicale la hotelul din Saturn, a informat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Dobrogea’.
’28 de adulți și 8 minori primesc îngrijiri medicale la fața locului’, arată sursa citată.
Situația de la hotelul din Saturn a fost semnalată printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
Au fost trimise în zonă o autospecială de stingere, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, trei microbuze, o ambulanță SMURD și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța.

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, marți seară, în condițiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel din stațiunea Saturn acuză stări de rău, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Dobrogea’.
***ORA 21:14 Constanța: Plan Roșu de Intervenție, activat la Saturn; zeci de persoane dintr-un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, marți seară, în condițiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel din stațiunea Saturn acuză stări de rău, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Dobrogea”.
Conform sursei citate, 30 de persoane au stare de rău.

Până la această oră au fost asistate medical la fața locului 16 persoane, printre care șapte minori, activitatea cadrelor medicale în zona de triaj fiind în derulare, a transmis ISU ”Dobrogea”.
Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de o ambulanță și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Misiunea este în dinamică.
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.


