in ,

UPDATE Dronă căzută la Galați/MApN: Situația este sub control, nu ne confruntăm cu un atac asupra României

UPDATE Dronă căzută la Galați/MApN: Situația este sub control, nu ne confruntăm cu un atac asupra României

Reprezentații Ministerului Apărării Naționale au dat asigurări, vineri, că ‘situația este sub control’, subliniind că nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ci cu efectele unui conflict desfășurat în imediata apropiere a frontierei.

‘Vreau să transmit foarte clar pe această cale faptul că situația este sub control. Nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ne confruntăm cu efectele unui conflict desfășurat în imediat apropierea frontierei noastre. Din nefericire, cu consecințe directe asupra populației din zonă. Structurile Armatei României, împreună cu celelalte instituții ale statului, monitorizează permanent spațiul aerian și sunt pregătite să reacționeze ori de câte ori situația o impune’, a declarat locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul de brigadă Gheorghe Maxim, într-o conferință de presă susținută la sediul MApN.

Potrivit acestuia, în timpul atacului asupra infrastructurii portuare ucrainene, au fost aplicate procedurile prevăzute pentru astfel de situații, inclusiv alertarea și decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, respectiv două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT.

‘Piloții aeronavelor au fost autorizați să angajeze ținta aeriană în condiții de siguranță pentru populație și pentru obiectivele din zonă. Drona care a provocat incidentul de la Galați a fost descoperită la ora 1 și 46 de minute la 19 km est de Reni. A intrat în spațiul aerian la României la ora 1 și 52 de minute, a fost pierdută de pe radar la ora 1 și 56 de minute, parcurgând circa 10 kilometri în spațiul aerian național. Decizia de angajare a unei ținte aeriene se bazează pe informații confirmate și pe o evaluare permanentă a situației operaționale din zona’, a afirmat Maxim.

Generalul a punctat că timpul pentru luarea unei decizii privind doborârea unei drone este ‘extrem de scurt’.

‘În cazul dronelor de mici dimensiuni care zboară la altitudini reduse și cu viteze relativ mici, timpul disponibil pentru identificare, evaluare, clasificare, amenințări aeriene și luarea unei decizii de angajare și de combatere este uneori extrem de scurt. Decizia pilotului de a angaja sau nu o dronă ostilă în spațiul arian național este fundamentată pe un calcul riguros de management al riscurilor. Eventuala angajare deasupra unei zone urbane prezintă riscuri semnificative pentru siguranța populației și a infrastructurii. În multe situații, resturile rezultate în urma angajării unui obiect aerian pot produce efecte comparabile sau chiar mai grave decât impactul dronei în sine, dronă despre care, la acel moment, nu aveam informații dacă este o dronă care are încărcătură de luptă sau este o dronă de înșelare. Toate datele disponibile au fost deja analizate pentru a stabili exact succesiunea evenimentelor și a rezultat faptul că nu au existat oportunități reale de angajare a acesteia în condiții de siguranță’, a spus Gheorghe Maxim.

Citeşte şi:

VIDEO LIVE UPDATE Galați: Dronă prăbușită pe un bloc; explozie și incendiu la un apartament de la etajul 10

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost reținut pentru 24 de ore

Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost reținut pentru 24 de ore

Dronă căzută la Galați/MAI: Structurile de ordine publică rămân mobilizate în municipiul Galați

Dronă căzută la Galați/MAI: Structurile de ordine publică rămân mobilizate în municipiul Galați