in ,

UPDATE Gaza: Nouă persoane, decedate în urma unei lovituri israeliene asupra unei secţii de poliţie

UPDATE Gaza: Nouă persoane, decedate în urma unei lovituri israeliene asupra unei secţii de poliţie

O lovitură aeriană israeliană asupra unui comisariat de poliție din orașul Gaza a cauzat miercuri moartea a nouă persoane, Israelul afirmând că a vizat un comandant al mișcării palestiniene Hamas, transmite AFP.

Spitalul Al-Shifa din Gaza a anunțat că după acest atac a primit nouă corpuri fără viață și peste 20 de răniți.

Apărarea civilă din Fâșia Gaza, structură ce operează sub autoritatea mișcării islamiste palestiniene Hamas, a confirmat acest bilanț.

Armata israeliană a indicat că lovitura a vizat un comandant al Hamas, acuzat că planifica atacuri contra trupelor israeliene prezente în Fâșia Gaza.

”Înaintea loviturii, au fost luate măsuri pentru a reduce riscurile pentru civili, în special prin utilizarea munițiilor de precizie și a mijloacelor de supraveghere aeriană”, a explicat armata israeliană.

Aceasta a adăugat că a vizat în zona Nuseirat (centru) un alt comandant al aripii militare a Hamas.

Cei doi militanți Hamas s-au infiltrat în teritoriul israelian în timpul atacului terorist fără precedent comis de mișcarea palestiniană pe 7 octombrie 2023, ce a declanșat războiul devastator din Fâșia Gaza.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a condamnat o ”escaladare periculoasă și un dispreț absolut față de toate apelurile la o încetare a focului” și a acuzat Consiliul Păcii, structura susținută de președintele american Donald Trump pentru implementarea păcii în Fâșia Gaza, că este incapabil să oblige Israelul ”să respecte acordurile convenite”.

Consiliul Păcii a convins mișcarea Hamas în luna iulie să aprobe o foaie de parcurs ce prevede dezarmarea sa și retragerea israeliană din peste 60% din teritoriul ocupat în Fâșia Gaza.

Însă Israelul a respins acest text, cerând o ”dezarmare reală” a Hamas, în urma unei întrevederi între Jared Kushner, emisarul și ginerele președintelui SUA Donald Trump, și premierul israelian Benjamin Netanyahu.

După această întâlnire, Jared Kushner și-a exprimat speranța că dezarmarea Hamas va începe ”în următoarele 30 de zile” și a dat asigurări că SUA nu vor limita ”dreptul Israelului de a se apăra în caz de amenințări iminente” în Gaza.

Cel puțin 1.230 de palestinieni, majoritatea civili, au fost uciși în atacurile israeliene de la aprobarea planului de pace pentru Fâșia Gaza sprijinit de președintele american Donald Trump în octombrie, conform autorităților sanitare din Gaza.

Mișcarea palestiniană Hamas nu dezvăluie de obicei numărul victimelor sale.

Patru soldați israelieni au fost uciși în aceeași perioadă, conform bilanțurilor israeliene.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Harghita: Pompierii au găsit 82 de bombe de aruncător, în pădurea din Tușnadu Nou

Harghita: Pompierii au găsit 82 de bombe de aruncător, în pădurea din Tușnadu Nou

Salvați Copiii solicită Guvernului să nu elimine bursele sociale în vacanță: Înseamnă pierderea unor forme de sprijin

Salvați Copiii solicită Guvernului să nu elimine bursele sociale în vacanță: Înseamnă pierderea unor forme de sprijin