Planul Roșu de Intervenție a fost activat, duminică seara, în localitatea Țigănași, județul Iași, după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, în accident fiind implicate 20 de persoane, dintre care două sunt inconștiente, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
‘În urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, județul Iași, unde un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, numărul total al persoanelor implicate a fost actualizat la 20, dintre care două sunt inconștiente. Potrivit informațiilor de la fața locului, toate persoanele s-au autoevacuat sau au fost evacuate cu sprijinul cetățenilor care au oprit la locul accidentului’, a transmis ISU Iași.
Potrivit sursei citate, având în vedere numărul persoanelor implicate și gravitatea evenimentului, Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 19:33.
Inițial, la locul accidentului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat și o autospecială de descarcerare, cu un total de 23 de cadre militare.
De asemenea, au fost trimise trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul cu medic.
Ulterior, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o autospecială pentru transport personal și victime multiple și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul ISU Vaslui, precum și cu alte trei echipaje de prim ajutor calificat din cadrul Punctului de Lucru Podu Iloaiei, Detașamentului Târgu Frumos și Detașamentului 2 de Pompieri Iași.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții SMURD Iași, una dintre victimele încarcerate ar fi decedat. La nivelul spitalului a fost activat și Planul Alb, pentru gestionarea afluxului de victime.
Echipajele de intervenție și cele medicale sunt mobilizate pentru evaluarea persoanelor implicate și acordarea asistenței medicale de urgență.
Intervenția este în desfășurare.
* ORA 20.06 Iași: Microbuz cu 18 persoane răsturnat într-o curbă; o persoană a rămas încarcerată
Un microbuz în care se aflau 18 persoane s-a răsturnat, duminică seara, într-o curbă din localitatea Țigănași, județul Iași, o persoană fiind încarcerată în urma accidentului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
La locul evenimentului au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri și ambulanță
‘Din primele informații, 18 persoane sunt implicate în accident, una dintre acestea fiind încarcerată. (…) A fost activată Grupa Operativă a inspectoratului’, a transmis ISU Iași.
Conform sursei citate, pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat și o autospecială de intervenție la descarcerare, cu 23 de cadre militare.
De asemenea, la locul accidentului se deplasează trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul cu medic.
Intervenția este în desfășurare.
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.


