Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
‘Au fost două săptămâni intense, cu intervenții complexe, multe ore de muncă și condiții de teren dificile, dar și cu experiențe noi. Le mulțumim și îi felicităm pentru modul în care ne-au reprezentat dincolo de granițele țării. Le mulțumim, în egală măsură, și omologilor sârbi pentru sprijinul oferit și pentru spiritul de echipă dezvoltat pe tot parcursul misiunilor. Gândurile noastre de recunoștință se îndreaptă și către comunitățile sârbe, oameni care ne-au primit cu căldură și ne-au oferit, prin gesturile lor, motivația de a duce la bun sfârșit fiecare misiune. Două țări, două echipe – aceeași misiune: să fie acolo unde este cea mai mare nevoie’, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, sprijinul acordat Serbiei a fost oferit prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în urma solicitării transmise de autoritățile sârbe prin sistemul european de coordonare a răspunsului la situații de urgență.
În cadrul acestei misiuni, România a mobilizat atât un modul terestru format din 69 de pompieri și 15 mijloace tehnice, cât și elicopterul Black Hawk S-70M, parte din rezerva europeană rescEU, capacitate europeană găzduită și operată de țara noastră, prin Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.
Elicopterul Black Hawk S-70M a participat la operațiuni de stingere a incendiilor din aer, intervenind în sprijinul echipelor aflate la sol și contribuind la limitarea propagării focarelor în zonele afectate, se precizează pe pagina de Facebook a DSU.
Pentru această aeronavă, misiunea din Serbia a reprezentat prima intervenție internațională, marcând un moment important pentru dezvoltarea și operaționalizarea capacităților rescEU puse la dispoziția Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene de către România.
‘Timp de două săptămâni, pompierii români au acționat în condiții dificile, pe terenuri afectate de incendii de vegetație, alături de colegii lor din Serbia. Prin efortul comun al echipelor terestre și aeriene, sprijinul oferit României a contribuit la consolidarea răspunsului autorităților sârbe în zonele afectate. Astăzi, misiunea se încheie, iar salvatorii români se întorc acasă. Le mulțumim pompierilor și echipajului elicopterului Black Hawk pentru profesionalismul, implicarea și determinarea de care au dat dovadă și pentru modul în care au reprezentat România în această misiune internațională. Mulțumim, de asemenea, autorităților și pompierilor sârbi pentru cooperarea și sprijinul oferite pe parcursul întregii misiuni. România a fost acolo unde a fost nevoie. Astăzi, salvatorii noștri se întorc acasă’, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de pompieri și 15 mijloace tehnice, a plecat pe 22 august spre Serbia pentru a sprijini autoritățile locale în gestionarea incendiilor de vegetație și pădure.


