UPDATE – Lapoviţă şi ninsoare la Bâlea Lac, temperatura apropiindu-se de zero grade / Drumarii intervin pe Transfăgărăşan – FOTO / VIDEO

Lapoviţă şi ninsoare de înregistrează, duminică, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, iar temperatura se apropie de zero grade. Întreg judeţul Sibiu este sub avertizare cod portocaliu de ploi şi vânt.

UPDATE: ”Ninge pe transfăgărăşan! Intervenim pentru prima dată în acest sezon cu utilajele de deszăpezire pe DN7C – Transfăgărăşan”, au anunţat drumarii de la DRDP Braşov.

Aceştia recomandă şoferilor prudenţă.

”Vă rugăm să circulaţi cu prudenţă în zonele montane şi ţineţi cont de condiţiile meteo la planificarea deplasărilor”, a mai transmis DRDP Braşov.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit imaginilor distribute pe reţelele de socializare, duminică, ninge la Bâlea Lac, în judeţul Sibiu, şi s-a depus un strat uşor.

Potrivit meteorologilor, la ora transmiterii acestei ştiri, se înregistrează în zonă 0.8 grade Celsius, dar, cel mai probabil, la căderea nopţii se va răci.

Până la ora 20.00, întreg judeţul Sibiu este sub avertizare cod portocaliu de ploi şi vânt.

Pentru zona montană înaltă, meteorologii au emis avertizare cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, care intră în vigoare duminică, la ora 20.00, dar la Bâlea Lac a început să ningă mai repede.

”Vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h”, anunţă ANM.

 

 

 

Un turist sexagenar german dat dispărut în urmă cu două zile, găsit mort pe Insula Creta. Opt turişti, majoritatea în vârstă de peste 60 de ani, găsiţi morţi în această vară în Grecia

Trump ameninţă să dea Google în judecată dacă ajunge preşedinte şi acuză grupul de favorizarea lui Harris la căutări