Trei tineri de 22 şi 23 de ani au fost reţinuţi în cazul maşinilor vandalizate pe mai multe străzi din Suceava, iar anchetatorii au identificat 51 de vehicule la care fie au fost rupte numerele, fie au fost sparte parbrizul sau luneta.
UPDATE – Potrivit poliţiştilor, în total sunt 51 de autoturisme care au suferit distrugeri.
ŞTIREA INIŢIALĂ – IPJ Suceava anunţă, joi, reţinerea a trei tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 23 de ani în cazul maşinilor vandalizate în cartierul sucevean Burdujeni. Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie. Până acum au fost identificate 32 de maşini cu probleme.
”Fiecare act de distrugere a fost documentat şi investigat şi cu sprijinul Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Suceava, fiind vizionate peset 1000 de minute de imagini de pe camerele de supraveghere prin corelare cu material probator adminstrat prin mijloace investigative şi criminalistice”, a transmis IPJ Suceava.
Instituţia anunţă că, miercuri, începând cu orele 22.00, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Suceava au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de cei trei tineri pentru o perioadă de 24 ore, aceştia urmând a fi introduşi în Centrele de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Iaşi şi IPJ Botoşani.
”Cei trei urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luarea a unei măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere în formă continuată, în vederea probării întregii activităţi infracţionale”, a transmis sursa citată.