in ,

UPDATE Neamţ: Doi fraţi, de 12 şi 15 ani, au murit în râul Moldova; o fetiţă de 6 ani a fost salvată

UPDATE Neamţ: Doi fraţi, de 12 şi 15 ani, au murit în râul Moldova; o fetiţă de 6 ani a fost salvată

Doi frați în vârstă de 12 și 15 ani au murit, duminică, după ce au fost scoși din râul Moldova, în amonte de podul de la Horia, iar o fetiță de 6 ani a fost salvată și transportată la spital, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, Irina Popa.

Potrivit ISU, incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 16:35, fiind anunțat că trei copii s-ar fi înecat în apele râului.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, fetița de 6 ani a fost scoasă din apă de o persoană aflată în zonă. Copila a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, fiind ulterior preluată de o ambulanță SAJ și transportată la spital.

Scafandrii i-au localizat și i-au adus la mal pe cei doi băieți dispăruți în apă. Echipajele SMURD și SAJ au început imediat manevrele de resuscitare, însă copiii nu au răspuns acestora, medicul fiind nevoit să declare decesul.

O femeie care a suferit un atac de panică a fost asistată la fața locului de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

UPDATE ORA 18.57  Neamţ: Cei doi copii dispăruţi în râul Moldova au fost găsiţi; sunt resuscitaţi

Cei doi copii căutați, duminică, în apele râului Moldova, în zona podului de la Horia, au fost găsiți de scafandri, echipajele medicale efectuând manevre de resuscitare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

Primul copil găsit a fost preluat de echipajele SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și ale Serviciului de Ambulanță Județean, care au început manevrele de resuscitare.

Ulterior, scafandrii au găsit și cel de-al doilea copil. Acesta a fost adus la mal, unde echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.

ORA 17:28 Neamț: Doi copii aflați la scăldat în râul Moldova, căutați de pompieri și scafandri

Doi copii care se aflau la scăldat sunt căutați de către pompieri și scafandri, duminică, în apele râului Moldova, în zona podului de la Horia, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.


La fața locului intervin forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Roman.

Pentru căutarea celor doi copii a fost mobilizată și echipa de scafandri a Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț.

 

*UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Sursa fotografiilor: ISU Neamţ

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Polonia: Racoviţan debutează în noul sezon cu o înfrângere, Rakow – Wisla Plock 1-2

Polonia: Racoviţan debutează în noul sezon cu o înfrângere, Rakow – Wisla Plock 1-2

Preşedintele Miguel Diaz-Canel acuză SUA că vor să-şi ”însuşească” Cuba, la marcarea a 73 de ani de la luarea cu atac a cazărmii de la Moncada de către Fidel Castro, considerat drept începutul luptei revoluţionare. El denunţă o ”politică genocidară” a lui

Preşedintele Miguel Diaz-Canel acuză SUA că vor să-şi ”însuşească” Cuba, la marcarea a 73 de ani de la luarea cu atac a cazărmii de la Moncada de către Fidel Castro, considerat drept începutul luptei revoluţionare. El denunţă o ”politică genocidară” a lui