UPDATE – Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia – VIDEO

#image_title

Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndreptate împotriva mai multor state, inclusiv România. ”Salut punctele de vedere”, a declarat Nicuşor Dan, adăugând că este important pentru a înţelege situaţia alegerilor din România din ultimul an. La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că alegerile din România au fost influenţate masiv de entităţi din Rusia.

”Vreau să salut punctele de vedere apărute azi, prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă asupra ţărilor europene şi expres despre influenţa acesteia în România şi în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înţelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an”, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, într-o conferonţă de presă pe care o susţine împreună cu cancelarul german Friedrich Merz.

Cei doi oficiali au fost întrebaţi care au fost ţintele vizate de atacurile cibernetice ruse.  

”Sunt două componenente – una este acţiunea cibernetică clasică – de atac asupra unor structuri şi avem rapoarte de la STS asupra unor astdfel de atacuri. A doua parte, care este legată mult mai mult de procesul democratic este influenţarea prin fake-news şi un întreg proces de manipulare şi dezinformare (…) Avem în ţară o lungă dezbatere şi o să venim într-un termen reazonabil cu un raport”, a declarat Nicuşor Dan. 

La rândul său, cancelarul german a precizat că ”asistăm de câţiva ani la o sporire şi mai mare a încercărilor Rusiei şi a alotor ţări de a diviza UE şi de a slăbi Alianţa”.

”Cred că este una dintre provocările cele mai mari cu care ne confruntăm noi, democraţiile liberale. Dorim să facem faţă tentativelor de destabilizare a ţărilor noastre doar prin mjloace democratice, legitimate”, a declarat Friedrich Merz.

Acesta a declarat că trebuie întărită cooperarea pentru combaterea acestor atacuri.

”Cât de concret este un astfel de atac s-a observat în România cu ocazia alegerilor prezidenţiale în turul 1. De aceea, cu mare atenţie am observat procesul electoral din România care şi de data aceasta, în turul doi, au fost influenţate masiv de entităţi din Rusia, dar democraţia din România a fost, din fericire, suficient de puternică şi a reuşit să răspundă cu o campanie electorală soldată cu preşedintele care este astăzi în vizită la noi. Noi nu subestimăm pericolele inerente unui astfel de proces”, a adăugat Friedrich Merz. 

Anterior, Metz l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câştigarea alegerilor.

”În campania electorală din România aţi demonstrat că reprezentaţi o Românie democrată, europeană. Astfel, aţi dat un semnal puternic care a mers mult peste hotarele României. Noi toţi am observat cu multă atenţie alegerile din România. Permiteţi-mi să vă felicit pentru alegerea în funcţia de preşedinte al României”, a declarat, vineri, la începutul conferinţei de presă comună, cancelarul german. Friedrich Merz.

NATO şi UE condamnă, vineri, activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse (GRU) şi îndreptate împotriva mai multor state membre NATO şi ale Uniunii Europene. Ministerul de Externe transmite că actorii subordonaţi GRU au vizat instituţii publice, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi de pe teritoriul Alianţei şi al Uniunii Europene, inclusiv din România.

Alegerile prezidenţiale derulate în 24 noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituţională, fiind reluat întreg procesul, după ce documente ale diferitor servicii de informaţii, desecretizate de către CSAT, au vorbit despre influenţa unor actori statali şi non-statali asupra procesului electoral. 

 

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu cancelarul german: Am discutat de oportunităţile care există pentru industria de apărare / Am discutat de posibilitatea de a colabora în cadrul programului SAFE al Uniunii Europene

Horaţiu Moldovan, împrumutat de Atletico Madrid la Oviedo