in ,

UPDATE Prahova: Un tânăr de 18 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul de un utilaj

UPDATE Prahova: Un tânăr de 18 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul de un utilaj

Un tânăr de 18 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul de un utilaj pe Valea Doftanei, trupul neînsuflețit fiind găsit luni dimineață de echipele de căutare constituite în urma unui apel la 112.

‘Azi-noapte, la ora 4:02, am fost alertați prin 112 că o persoană este dispărută cu ATV-ul pe Valea Doftanei. Am trimis o mașină de intervenție cu 3 salvatori montani, pentru a participa la căutări, alături de ISU, Poliție și localnici’, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.

Conform sursei citate, persoana dispărută a fost găsită decedată, în condițiile în care ATV-ul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un utilaj staționat în zonă.

Victima este un turist de 18 ani din București, arată Salvamont.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, Laura Antimiu.

Ulterior, IPJ a comunicat faptul că se fac verificări și cu privire la prezența utilajului respectiv în zonă și la respectarea prevederilor legale în cazul lucrărilor pe acel sector de drum.

‘Din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în intervalul orar 04:00-08:45, un bărbat, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 102I, din direcția Săcele către Valea Doftanei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un utilaj destinat executării unor lucrări, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului. Din nefericire, în urma impactului, conducătorul motociclului a decedat la fața locului. În urma verificărilor preliminare, polițiștii au constatat că, în zona producerii accidentului, se desfășurau lucrări de reabilitare și modernizare a DJ 102I, pentru care fusese emis un aviz de principiu. În cadrul cercetărilor vor fi verificate toate aspectele privind modul de desfășurare a lucrărilor și respectarea prevederilor legale incidente. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și efectuarea de lucrări neautorizate’, a transmis IPJ

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Secretarul general al ONU pledează pentru ‘o guvernanță gândită și organizată’ a IA care să îi limiteze riscurile

Secretarul general al ONU pledează pentru ‘o guvernanță gândită și organizată’ a IA care să îi limiteze riscurile

DOCUMENTAR: Actorul Sylvester Stallone împlinește 80 de ani (6 iulie)

DOCUMENTAR: Actorul Sylvester Stallone împlinește 80 de ani (6 iulie)