UPDATE – Puternic incendiu în Crevedia, în aprolierea staţiei GPL care a explodat în 2023 – Ard paleţi din lemn, 4 containere şi 2 autovehicule / Mesaj RO-Alert din cauza fumului / Nu sunt anunţate victime / Trafic blocat – FOTO / VIDEO

Pompierii intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins paleţi din lemn, 4 containere şi 2 autovehicule, în Crevedia. A fost transmis mesaj RO-Alert din cauza fumului.

UPDATE: ”La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 21:03, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că ar fi izbucnit un incendiu pe raza comunei Crevedia. Din primele verificări, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit la patru containere de locuit şi două vehicule. Până la acest moment nicio persoană nu a fost rănită”, a transmis IPJ Dâmboviţa. 

Traficul pe DN 1A este blocat până la stingerea incendiului. 

 

UPDATE: Potrivit martorilor, incendiul se manifestă lângă fosta staţie GPL care a explodat în 2023.

”Până în prezent nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Dâmboviţa. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În jurul orei 21:03 am fost solicitaţi sa intervenim în cazul unui incendiu produs în localitatea Crevedia. Intervin în total 10 autospeciale, dintre care 9 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi. De asemenea, Garda de Intervenţie Corneşti este prezentă cu un echipaj SMURD”, a transmis, vineri seară, ISU Dâmboviţa.

La faţa locului, incendiul se manifestă la paleţi din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, 4 containere şi 2 autovehicule.

”Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru informarea populaţiei”, a mai transmis sursa  citată.

În aceste momente incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează pentru lichidarea acestuia.

 

Doi turişti au cerut ajutor, după ce au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare din Munţii Rodnei, nefiind echipaţi corespunzător pentru a petrece noaptea pe munte / Deplasarea către ei se face doar pe schiuri / Pericol de declanşare a unei avalanşe

Otto Hindrich şi-a prelungit contractul cu CFR Cluj