Guvernul se reunește vineri după-amiază într-o ședință extraordinară pentru a adopta noi măsuri în contextul crizei energetice.
În cadrul reuniunii, Executivul ar urma să aprobe un proiect de hotărâre prin care se stabilesc regulile de aplicare a măsurilor de reducere a consumului de energie electrică în cazul marilor consumatori industriali.
În acest sens, pe agenda ședinței de guvern figurează un proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică.
Potrivit proiectului, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31 august 2026, în cazul materializării situației de criză pe piața de energie și dacă este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea Sistemului electroenergetic național, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica” – S.A., în calitate de operator de transport și de sistem în domeniul energiei electrice, poate pune în aplicare următoarele măsuri de siguranță, în următoarea ordine de prioritate:
– creșterea rezervelor tehnologice de sisteme din unitățile de producție care pot funcționa pe combustibil
alternativ, în vederea utilizării acestora, după caz;
– pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziția Dispeceratului Energetic Național;
– reducerea /anularea capacității disponibile de interconexiune (ATC) pe direcția export;
– reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția export;
– limitarea în tranșe a consumului de energie electrică în condiții stabilite prin Normativul de limitare a consumului de energie electrică, pe tranșe, în situații de criză apărute în funcționarea Sistemului electroenergetic național, potrivit prevederilor din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Executivul va aproba și un proiect de hotărâre privind cartea electronică de identitate.
”Prin proiectul de act normativ se urmărește eliberarea gratuită a primei cărți electronice de identitate din sumele alocate prin PNRR pe întreaga perioadă de implementare a PNRR, și după atingerea Jalonului 173, în limita fondurilor alocate proiectului ‘Stimularea adoptării cărții electronice de identitate de către cetățenii români’. Având în vedere disponibilul financiar existent și necesitatea asigurării continuității măsurilor prevăzute prin proiect, se justifică oportunitatea menținerii gratuității cărții electronice de identitate pentru cetățeni pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, respectiv până la data de 29 august 2026, în limita sumelor alocate prin PNRR. Această soluție permite valorificarea fondurilor disponibile prin PNRR, contribuie la îndeplinirea obiectivelor asumate și evită generarea unei presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, care ar trebui să suporte costurile aferente, în lipsa acestei surse de finanțare sau a altor finanțări externe nerambursabile. Menținerea acestei facilități și după atingerea țintei inițiale, până la epuizarea sumelor alocate prin proiect, ar permite ca un număr suplimentar de cetățeni să beneficieze de gratuitate”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

