O femeie a decedat în urma accidentului rutier produs joi dimineaţă în localitatea Volovăţ din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
UPDATE ORA 09.07 Suceava: O persoană a decedat în urma accidentului de la Volovăţ
O femeie a decedat în urma accidentului rutier produs joi dimineaţă în localitatea Volovăţ din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
“Din nefericire, victima inconştientă nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost declarată decedată”, au transmis oficialii ISU.
Celelalte patru persoane implicate în eveniment, conştiente, cu diferite traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. Printre victime se află şi un copil.

ORA 08.27 Suceava: Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier
Cinci persoane, între care și un copil, au fost rănite, joi dimineață, în urma unui accident rutier produs în localitatea Volovăț, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Potrivit reprezentanților ISU, în accident au fost implicate două autoturisme, iar una dintre victime a rămas încarcerată și i se aplică manevre de resuscitare.
‘Intervin pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ. În urma coliziunii dintre cele două mașini au rezultat 5 victime, printre care și un minor. Una dintre victimele adulte este inconștientă și i se aplică manevre de resuscitare’, precizează ISU.
Celelalte persoane implicate în eveniment au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale pentru acordarea primului ajutor.
* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

