UPDATE – Timiş: Trafic blocat pe autostrada A1, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule / Cum s-a produs accidentul – FOTO

#image_title

Accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, pe autostrada A1, în judeţul Timiş. Două persoane au fost rănite, iar traficul rutier este blocat. Se circulă deviat.

UPDATE: În urma verificărilor poliţiştilor s-a stabilit că un bărbat ar fi condus un autoturism de tip 8+1, care tracta o semiremorcă pe care erau încărcate două autoturisme, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar în faţa sa.
 
În spatele evenimentului rutier, pentru a evita impactul şi producerea unui alt accident, o femeie aflată la volanul unui autoturism ar fi frânat brusc şi a intrat în parapetul median.
 
Două persoane au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, respectiv un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 31 de ani.
 
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Accidentul a avut loc pe sensul de circulaţie către Făget, în zona localităţii Şanoviţa, şi au fost implicate trei autovehicule. Este vorba despre un autoturism, un tir si un microbuz cu şlep, pe care se aflau alte 2 auto tractate.
 

Din primele informaţii, şoferul microbuzului a rămas blocat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea sa din autovehicul. De asemenea, o femeie a fost rănită şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului.
 
”Astăzi, în jurul orei 11:15, poliţiştii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule.(…) Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timişoara – Margina, s-ar fi produs un accident rutier între un autoturism şi două ansambluri rutiere”, a transmis IPJ Timiş.
 
Traficul este blocat şi este deviat prin nodul rutier de la km. 475, pe DJ 572 spre Buziaş

Negocierile Europa-Iran de la Geneva, puţine progrese într-un moment critic; miniştrii au spus că sunt pregătiţi să continue discuţiile

David Popovici se pregăteşte de prima competiţie oficială din 2025