UPDATE – Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / A fost transportat la spital – FOTO

#image_title

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie.

UPDATE: ”La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate. Din nefericire, pilotul avionului prezenta semne incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Hunedoara.

Sursa citată a precizat că însoţitorul acestuia a fost găsit inconştient, iar după ce a fost stabilizat de către echipajele medicale, a fost transportat de urgenţă la CPU Orăştie.

UPDATE – Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Oraştie, pilotul aparatului nu prezintă semne vitale.

Cealaltă persoană aflată la bord, un bărbat, este conştient şi primeşte îngrijiri medicale. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru transportul de urgenţă al acestuia.
Cele două persoane implicate sunt din judeţul Timiş.
”Intervenţia este în desfăşurare. Autorităţile competente vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului”, anunţă Primăria Orăştie.
 

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit”, a transmis, marţi, ISU Hunedoara.

La faţa locului sunt alocate două ambulanţe SMURD, o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi autospecială de descarcerare.

Deocamdată nu se cunoaşte starea persoanelor care se aflau în avion.

 

 

Asiguratorii au deschis peste 1.200 de dosare de daună ca urmare a pagubelor produse de vijeliile de săptămâna trecută

Handbal feminin: România, victorie şi cu Finlanda în grupa intermediară K, la CE under 19