Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării ‘în timpul unei operațiuni de rutină’, potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.
‘EUFOR poate confirma că astăzi s-a produs un accident în timpul unei operațiuni de rutină în zona Brcko, ducând la prăbușirea uneia dintre aeronavele sale’, a precizat comandamentul EUFOR de la Sarajevo, care nu a menționat eventuale victime militare, transmite AFP.
Comunicatul precizează că nu a fost rănit niciun civil și că accidentul nu a provocat niciun prejudiciu infrastructurilor civile.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT), în localitatea Gorice din apropierea orașului Brcko, a adăugat postul de televiziune, care a adăugat că răniții au fost transportați la spital, transmite EFE.
Potrivit portalului Klix.ba, elicopterul avariat, despre care a publicat fotografii în care acesta apare complet distrus, era un elicopter ICH-47F Chinook aparținând armatei italiene, iar toate victimele sunt de naționalitate italiană.
Martori oculari au relatat aceluiași portal că au văzut cum elicopterul a început să se învârtească în aer înainte de a se prăbuși.
Primarul din Brcko, Sinisa Milic, a confirmat puțin mai târziu pentru televiziunea RTRS din Republika Srpska cifrele privind morții și răniții.
Potrivit mai multor media locale, mai mulți membri ai echipajului aflat la bordul elicopterului prăbușit au murit sau au fost răniți, informație pe care AFP nu a putut să o confirme imediat nici cu poliția regională din Brcko, la 180 km nord de Sarajevo, și nici cu forța europeană.
‘EUFOR va desfășura o anchetă completă și amănunțită asupra acestui incident și va furniza informații suplimentare de îndată ce faptele vor fi stabilite și la momentul potrivit’, a subliniat organizația în comunicatul său.
Operațiunea Althea, cunoscută oficial ca Forța Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR), este o misiune militară care are scopul de a supraveghea implementarea militară a Acordului de la Dayton din 1995.
EUFOR are desfășurați câteva sute de militari în Bosnia și Herțegovina.


