Premierul polonez Donald Tusk a anunțat vineri că ambasadorul Rusiei la Varșovia a fost convocat la Ministerul de Externe, la o zi după ce o rachetă s-a prăbușit și a explodat în estul Poloniei, relatează AFP și Reuters.
‘Astăzi (vineri), Ministerul polonez de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus în legătură cu racheta care a lovit ieri teritoriul polonez’, a declarat Donald Tusk pe X.
Polonia a confirmat că proiectilul care s-a prăbușit în apropierea frontierei sale cu Ucraina a fost o rachetă rusească de croazieră.
‘Am discutat cu șeful operațiunilor, generalul Ireneusz Nowak, și putem confirma cu deplină certitudine că este o rachetă rusească Kh-101’, a declarat joi seară ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk, pentru postul de radio Rmf.fm, precizând că racheta este potențial foarte periculoasă și ar putea transporta și focoase nucleare.
Premierul polonez a declarat ulterior că ‘fragmentele recuperate indică faptul că este vorba de o rachetă rusească Kh-101’. Informația a fost confirmată de partea ucraineană.
Vineri, ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că, potrivit parchetului, racheta a fost produsă ‘în al doilea trimestru al acestui an la o fabrică de lângă Moscova’.
‘Aceasta înseamnă că Rusia folosește rachete produse în prezent pentru a bombarda Ucraina. Acest lucru confirmă rapoartele conform cărora rezervele de război ale Rusiei sunt epuizate’, a spus el pe X.
Armata poloneză a anunțat joi dimineață că un obiect zburător neidentificat a intrat în spațiul aerian al NATO și s-a prăbușit pe teritoriul Poloniei în timpul unor lovituri aeriene puternice lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții. Obiectul s-a prăbușit într-o zonă nelocuită din apropiere de satul Tarnawa Kolonia, la circa 90 km sud de Lublin, unde dimineață devreme au sunat sirenele.


