Strasbourg – Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri propuneri foarte așteptate pentru protejarea copiilor și adolescenților online, confirmând că vrea să interzică rețelele sociale celor sub 13 ani și să le permită să aibă doar ‘mini-conturi’ între 13 și 15 ani.
‘Am convocat un panel special de experți. Am discutat cu tineri. Ne-am uitat la ce au făcut Australia și alții care au făcut pași înainte. Acum este timpul ca Europa să acționeze. Mâine (noi – n.r.) vom propune Actul pentru copii. Vom avea o abordare graduală și diferențiată. Fiecare vârstă are propriile sensibilități. De aceea fiecare are nevoie de propriul nivel de protecție special conceput’, a spus Ursula von der Leyen în plenul PE, în discursul său privind Starea Uniunii.
‘Fără cont personal sub vârsta de 15 ani. Fără social media sub vârsta de 13 ani. Asta înseamnă numai mini-conturi între 13 și 15 ani, realizate și supervizate de părinți, cu caracteristici limitate și restricții de timp’, a detaliat ea propunerea care urmează să fie prezentată joi.
De asemenea, între 15 și 18 ani un design sigur va fi o obligație pentru platforme.
‘Sunt conștientă că mulți percep puterea marilor giganți tehnologici drept copleșitoare. Și imposibil de clintit. Nu sunt de acord. Nu trebuie să acceptăm caracteristici care creează dependență. Nu trebuie să acceptăm atragerea copiiilor spre conținut și mai extrem. Nu trebuie să acceptăm ca fetele să aibă fotografiile folosite pentru imagini sexuale generate de Inteligența Artificială’, a spus Von der Leyen.
Ea a precizat că ‘povara dovezii’ va fi plasată în sarcina companiilor big tech.
‘Platformele vor trebui să dovedească că sunt sigure. Pentru că nu este vorba despre accesul minorilor noștri la social media, ci despre când și cum permitem social media să acceseze minorii. Europa are puterea de a acționa. Noi ne vom decide regulile, nu marile companii tehnologice’, a mai afirmat ea.
Citeşte şi:
Discursul președintei Comisiei Europene privind starea Uniunii – SOTEU (16 septembrie)


