USR cere CSM să confirme calificativul judecătorului care a decis anularea deciziei CCR

USR solicită CSM să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul „Foarte bine” la ultima sa evaluare profesională.

Solicitarea oficială a fost transmisă astăzi de deputata USR Oana Murariu, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public.

„Este esențial ca cetățenii să aibă încredere că deciziile cu un impact major asupra democrației sunt luate de magistrați evaluați riguros, pe criterii reale de competență și integritate. Vrem să știm dacă acest judecător a fost evaluat corespunzător și când a avut loc ultima sa evaluare”, a declarat deputata USR Oana Murariu.

USR consideră că acest caz ridică un semn serios de întrebare cu privire la actualul sistem de evaluare a magistraților, în care majoritatea consistentă a judecătorilor primesc calificativul „Foarte bine”, fără o analiză transparentă și riguroasă a activității profesionale.

Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea hotărârii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziie Curţii de Apel Ploieşt.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este cu drept de recurs la Instanţa Supremă în 5 zile de la pronunţare. Recursul a fost deja declarat.

Curtea Constituțională a României, în calitate de garant al supremației Constituției, a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul prin care a fost anulată și suspendată executarea hotărârii CCR 32/2024.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Sezonul echipei Manchester City „nu a fost bun”, dar „ar fi putut fi mai rău”, spune Guardiola

A cercetat Arhiva Secretă a Vaticanului: Decizie istorică pentru România, susținută puternic de Papa Francisc