in ,

Utilizarea paracetamolului de către gravide ar putea fi asociată cu modificări la nivelul uterului și ovarelor fiicelor acestora (studiu)

Utilizarea paracetamolului de către gravide ar putea fi asociată cu modificări la nivelul uterului și ovarelor fiicelor acestora (studiu)

Dezvoltarea organelor reproductive feminine ar putea fi afectată de consumul de Tylenol, sau paracetamol, de către mame în timpul sarcinii, conform unui studiu care, potrivit autorilor săi, nu dovedește, însă, că acest medicament analgezic are efect direct asupra fertilității viitoare a fiicelor, transmite miercuri Reuters. Pentru a se stabili dacă diferențele observate în studiul realizat pe sugari au implicații asupra fertilității la vârste mai înaintate și asupra vârstei la care survine menopauza, va fi necesară o monitorizare pe termen lung, a precizat într-un comunicat coordonatoarea studiului, Margit Bistrup Fischer, de la Rigshospitalet din Copenhaga.

Femeile care au utilizat în timpul sarcinii Tylenol – comercializat și sub denumirea de acetaminofen sau paracetamol în afara Statelor Unite – nu ar trebui să se alarmeze în urma acestor descoperiri, a spus Fischer.

Echipa sa a studiat 302 fetițe în vârstă de trei luni ale căror mame fuseseră monitorizate pentru consumul de Tylenol pe durata sarcinii.

Nouăzeci și două dintre fetițe au fost expuse pentru prima dată la Tylenol în perioada intrauterină, înainte de săptămâna a 17-a de sarcină, 67 au fost expuse inițial după săptămâna a 17-a, iar 143 au fost născute de femei care nu au utilizat acest medicament.

Expunerea la Tylenol a fost evaluată pe baza probelor de urină furnizate de femei la intervale regulate. Mamele au luat doze relativ mici și niciuna nu a depășit doza maximă zilnică recomandată de 4.000 de miligrame. Majoritatea l-au luat pentru dureri de cap sau dureri musculo-scheletale.

În medie, fetițele expuse în uter aveau ovare mai mici, mai puțini foliculi ovarieni – structurile care conțin ovule imature – uter mai mic și niveluri mai scăzute ale hormonilor reproductivi, au raportat cercetătorii miercuri în revista științifică Human Reproduction Open.

Funcția reproductivă și perioada fertilă a unei femei sunt stabilite încă din perioada intrauterină, au explicat cercetătorii, iar fetele se nasc cu toate ovulele pe care le vor avea vreodată.

Studiile realizate pe animale au sugerat că expunerea fetală la Tylenol, cel mai frecvent utilizat medicament în timpul sarcinii, ar putea afecta rezerva de ovule și funcția reproductivă ulterioară, însă până în prezent nu au fost raportate descoperiri similare la oameni.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a asociat utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii cu autismul, o afirmație respinsă pe scară largă de comunitatea medicală și de marile organizații din domeniul sănătății, fiind considerată lipsită de fundament științific.

Cercetătorii au constatat că fetițele în vârstă de trei luni monitorizate în cadrul studiului, care au fost expuse la Tylenol în perioada intrauterină, prezentau, în medie, un volum ovarian cu 40% mai mic, un volum uterin cu 13% mai mic și cu 23% mai puțini foliculi ovarieni.

Bebelușii expuși la medicament în primele stadii ale sarcinii – înainte de săptămâna a 17-a – prezentau, de asemenea, niveluri mai scăzute de hormon anti-Mullerian (AMH), un indicator al cantității și calității ovulelor din ovare.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, un grup separat de 1.210 de fete care au fost monitorizate de la vârsta de sugar până la adolescență și ale căror mame au raportat utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii. În acest grup, expunerea fetală a fost asociată cu un uter mai mic la pubertate și cu ovare mai mici în timpul adolescenței.

Studiul nu poate prezice rezultatele pentru nicio femeie sau copil în parte, a notat Fischer, menționând că multe femei care au utilizat Tylenol în timpul sarcinii au avut fiice ale căror dimensiuni ovariene erau similare cu cele ale fiicelor născute de femei care nu au utilizat medicamentul.

Liniile directoare actuale continuă să recomande Tylenolul pentru tratarea durerii și a febrei în timpul sarcinii. Febra mare netratată sau durerea severă pot reprezenta ele însele riscuri pentru mamă și făt, a subliniat Fischer.

Într-un comentariu care însoțește lucrarea, dr. Christian De Geyter, specialist în medicină reproductivă la Spitalul Universitar din Basel, Elveția, a afirmat că rezultatele cercetării se potrivesc cu datele din studiile efectuate pe animale.

Monitorizarea fetelor expuse la Tylenol în perioada intrauterină ar trebui să se extindă până la menopauză, a spus De Geyter, adăugând că recomandările privind utilizarea acestui medicament în timpul sarcinii ar trebui reanalizate.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Maramureș: Legumicultura, sever afectată de caniculă; fermierii caută soiuri rezistente la temperaturi ridicate

Maramureș: Legumicultura, sever afectată de caniculă; fermierii caută soiuri rezistente la temperaturi ridicate

#11septembrie/Trump: SUA își vor folosi ‘toată puterea’ pentru a preveni un atac precum cel din 2001

#11septembrie/Trump: SUA își vor folosi ‘toată puterea’ pentru a preveni un atac precum cel din 2001