Ţări membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite îşi exprimă solidaritatea cu România, la întâlnirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Reprezentanta Letoniei la Consiliul de Securitate al ONU, care luni seară (ora României) discută, la New York, despre incidentul produs săptămâna trecută la Galaţi, unde o dronă a explodat, a amintit că în ultima vreme Consiliul s-a reunit de mai multe ori în urma unor incidente produse în ţări din Europa de Est.
”Încălcarea nechibzuită de către Rusia a spaţiului aerian este bine documentată. Nu este primul astfel de incident şi nici un eveniment izolat în regiune. Letonia condamnă în termeni fermi această escaladare. Este prima dată când i se cere Consiliului să se adreseze Rusiei din cauza faptului că sunt răniţi civili într-o ţară vecină. (…) Letonia este solidară cu România, condamnând acest incident inacceptabil. Activităţile Rusiei arată că nu vrea să obţină pacea. Retorica şi acţiunile Rusiei arată că nu are nicio consideraţie faţă de preocupările privind pacea ale vecinilor săi. Pentru că nu îşi poate atinge obiectivele strategice, Rusia a făcut ca acţiunile sale să devină un război la scară largă asupra infrastructurii civile”, a afirmat reprezentanta Letoniei la ONU.
Ea a spus că aceste acţiuni sunt dovada ”disperării” Rusiei, care vrea astfel să ascundă ”eşecurile de pe câmpul de luptă”.
”Securitatea Ucrainei nu poate fi separată de securitatea continentului european la scară mai largă”, a subliniat reprezentanta Letoniei.
Şi oficiailii Danemarcei au exprimat solidaritatea cu România, arătând că spaţiul aerian românesc a fost încălcat ”din ce în mai frecvent”.
”Acesta contrastează cu apelul la pace lansat de membrii ONU. (…) Danemarca şi aliaţii săi nu se lasă descurajaţi. Este clar cine vrea pacea şi cine este disperat să prelungească războiul, oricât ar costa. Singura cale de a merge înainte este să respectăm Carta ONU. Danemarca cere Rusiei să înceteze ostilităţile”, a afirmat oficialul Danemarcei.
Reprezentantul Franţei la ONU a exprimat, la rândul său, ”solidaritatea de neclintit şi prietenia”, arătând că incidentul de la Galaţi este o ”nouă încălcare a legislaţiei internaţionale”.
Acesta a arătat cu Rusia se află pe o ”listă a ruşinii” privind infracţiunile sexuale comise în timpul războiului din Ucraina.
”Franţa şi partenerii rămân angajaţi în ceea ce priveşte eforturile pentru o pace durabilă. Suntem alături de România”, a afirmat reprezentantul Franţei la ONU.
Oficialii greci au amintit că săptămâna trecută au avertizat asupra riscurilor privind securitatea în zonă, pe fondul războiului dus de Rusia în Ucraina.
”Încălcările comise de Rusia faţă de ţările europene nu sunt ceva nou, ne aducem aminte de incursiunile dronelor de anul trecut. România a înregistrat 47 de cazuri de drone sau fragmente care au căzut pe teritoriul românesc. De data aceasta acţiunile nechibzuite ale Rusiei au provocat răniri printre civilii români. Grecia condamnă aceste încălcări şi sprijină România. (…) Orice încălcare a graniţelor de stat în aer, pe mare sau pe uscat este o încălcare inaceptabilă a regulilor internaţionale şi cerem ca Rusia să înceteze aceste acte ilegale”, a afirmat reprezentanta Greciei.
