Cei 126 de copii cu cerințe educaționale speciale (CES) de la Centrul ‘Andreea’ din Râmnicu Vâlcea vor fi relocați pe perioada lucrărilor de reabilitare a imobilului în care acesta funcționează tot într-un spațiu din municipiu, au anunțat, miercuri, reprezentanții administrației publice locale.
Potrivit sursei citate, municipalitatea a discutat cu factorii de decizie de la nivel județean și le va pune la dispoziție o clădire a unui fost liceu din oraș, pentru a nu fi nevoiți să meargă la Băbeni.
‘Copiii cu dizabilități din cadrul Centrului nu vor fi nevoiți să facă naveta până la Băbeni, unde este sediul Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă – CȘEI Băbeni (din a cărui structură face parte Centrul ‘Andreea’), ci își vor continua activitatea într-o clădire de tip internat din structura fostului grup școlar Oltchim. Soluția a fost comunicată în această dimineață părinților copiilor – care s-au arătat încântați și ușurați, totodată, de varianta propusă – iar la acest moment au fost demarate în regim de urgență lucrări de amenajare și adaptare a acestui imobil la necesitățile copiilor din Centrul ‘Andreea”, a transmis Primăria.
Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea menționează că deși atât Centrul ‘Andreea’, cât și CȘEI Băbeni nu funcționează în subordinea primăriei municipiului, administrația locală a dat, din nou, ‘dovadă de solidaritate și a găsit soluția la o problemă care afecta un număr însemnat de familii’ din municipiu.
La începutul săptămânii, mai mulți părinți ai copiilor de la Centru ‘Andreea’ au solicitat autorităților județene să li se pună la dispoziție un imobil în oraș, fiind nemulțumiți de soluția propusă de Consiliul Județean Vâlcea, care are în subordine învățământul special din județ, de a merge la Băbeni pe perioada lucrărilor la sediul propriu, atât din cauza navetei (peste 40 de kilometri zilnic), cât și a spațiului impropriu pus la dispoziție acolo – un internat cu 16 camere a câte două paturi.


