in ,

Vâlcea: ”Drumul dintre sate” – un nou traseu turistic cu tematică tradițională din Oltenia de sub Munte (GALERIE FOTO)

Vâlcea: ”Drumul dintre sate” – un nou traseu turistic cu tematică tradițională din Oltenia de sub Munte (GALERIE FOTO)

Turiștii care vor ajunge în această vară în Oltenia de sub Munte au la dispoziție un nou traseu pentru drumeții între comuna Vaideeni și satul Urșani din orașul Horezu, pe care se pot bucura de natură, dar pot afla și povești despre transhumanță și alte obiceiuri vechi ale ciobanilor din această parte pitorească a județului Vâlcea.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


Noua rută turistică a fost lansată zile trecute în cadrul Festivalului Licuricilor, un eveniment care se organizează de câțiva ani în zona Parcului Național Buila-Vânturarița cu scopul de a promova turismul local și de a transforma această arie dintr-o destinație de weekend într-una în care turistul să aleagă să-și petreacă cât mai multe zile din concediu.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


”Este, cred, cel de-al cincilea traseu pe care-l inaugurăm. L-am numit ‘Drumul dintre sate’, pentru că leagă Vaideeniul de Urșani, peste deal, pe drumuri pe care oamenii le folosesc încă, dar din ce în ce mai puțin pentru că acum folosesc șoselele. E un traseu prin care, pe de-o parte scoatem în lumină valorile pe care Oltenia de sub Munte le are, iar pe de alt parte invităm vizitatorii să le vadă într-un mod plăcut”, a declarat Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon care se ocupă de administrarea acestei regiuni din județul Vâlcea ce aspiră la statutul de geoparc UNESCO.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


De-a lungul celor peste cinci kilometri, cât măsoară traseul, au fost amplasate mai multe panouri informative, astfel că drumeții care se vor încumeta să îl parcurgă pot afla despre obiectivele turistice care le ies în cale, între care și vechea bisericuță din Urșani – considerată de unii istorici de artă ca fiind ”Voronețul Olteniei” și unde este înhumat fostul premier al României, liberalul I. G. Duca – dar și multe povești despre tradițiile, inclusiv culinare, locale și despre fauna și flora zonei.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


”Am amplasat 16 panouri informative, fiecare spunând o poveste despre transhumanță, despre pădure, despre biodiveristate, despre livezi, despre cositul fânului, schimbarea peisajului. geologie, practic ce găsești efectiv pe drum și pe care vizitatorii le pot să le descopere și cu ghid și fără ghid, pentru că pe panouri găsești informații și poveștile acestea și poți să le citești singur. Traseul se poate parcurge în două ore și are undeva la cinci-șase kilometri”, a mai spus Florin Stoican.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


El a precizat că noul traseu a fost inaugurat în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Licuricilor, cu scopul de a le oferi în primul rând turiștilor care obișnuiesc să vină în această zonă vară de vară o experiență nouă.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


”Ideea festivalului a pornit de la Costești – acolo s-au și ținut două ediții. Anul trecut, ne-am mutat la Horezu, anul acesta am făcut iarăși la Horezu, dar am migrat o zi și la Vaideeni. Încercăm de fiecare dată să venim cu lucruri noi, pe lângă cele care, bineînțeles, au avut succes și sunt cerute în continuare cum sunt partea de călărie, de demonstrații și de băgat mâna în pământ ca să faci oale, entomologie, mersul după licurici, partea de gastronomie locală. Acestea revin și sunt menținute de la an la an, dar în fiecare an încercăm să aducem și lucruri noi, tocmai ca să îi premiem și pe cei care au fost în edițiile trecute și vor să nu se plictisească”, a adăugat reprezentantul Asociației Kogayon.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


Reprezentanții Asociației Kogayon promit astfel ca și în anii următori să organizeze acest festival plin de culoare, mai ales că potențialul de dezvoltare turistică al acestei arii este unul uriaș.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


”Sunt foarte mulți oameni care au venit și vin în continuare la acest festival, pentru că în viața lor nu au văzut licurici. Noi ne bucurăm că în zona noastră, de la Olănești și până la Vaideeni, pe toate văile râurilor și chiar prin sate și inclusiv în parcul din Horezu, unde se ține festivalul acum, sunt încă licurici. Asta înseamnă că Oltenia de sub Munte are un mediu sănătos. Ne așteptăm, în perspectivă, să transformăm Oltenia de sub Munte dintr-o zonă care e mai multe pentru turismul de weekend și de tranzit, când oamenii se opresc accidental și văd câteva obiective, într-o destinație turistică. Vrem să-i învățăm pe oameni că pot să vină aici în zonă, să-și planifice un concediu liniștit, să stea o săptămână sau chiar mai mult și nu au cum să se plictisească, pentru că zona are o ofertă atât de diversificată și atât de mare încât ai tot timpul lucruri de făcut, noutăți de văzut”, a adăugat Stoican.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES


Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte se întinde pe o suprafață de peste 635 de kilometri pătrați și cuprinde localitățile Vaideeni, Horezu, Costești, Bărbătești, Stoenești și Băile Olănești, incluzând și Parcul Național Buila-Vânturarița, considerat cel mai mic parc național din România.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Suceava: Universitatea ”Ștefan cel Mare” va organiza centre de admitere la Cernăuți, Chișinău, Sîngerei și Edineț

Suceava: Universitatea ”Ștefan cel Mare” va organiza centre de admitere la Cernăuți, Chișinău, Sîngerei și Edineț

Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focșani de Zilele Municipiului (GALERIE FOTO)

Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focșani de Zilele Municipiului (GALERIE FOTO)