in ,

Vâlcea: Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în continuare nelocalizat; două aeronave Spartan intervin în sprijinul pompierilor

Vâlcea: Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în continuare nelocalizat; două aeronave Spartan intervin în sprijinul pompierilor

Operațiunea de stingere a incendiului de pădure din Băile Olănești continuă vineri, pentru a opta zi consecutiv, alături de forțele de intervenție aflate la sol acționând și două aeronave militare tip C-27J Spartan, configurate special în acest sens, ale Ministerului Apărării Naționale, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, acesta este cea de-a treia zi când se solicită sprijin aerian în zonă, în momentul de față suprafața afectată de foc fiind, la fel ca în ultimele două zile, de circa 34 de hectare.

‘Aeronava Spartan poate transporta și lansa mii de litri de apă pe fiecare trecere (de la 5.000 până la 6.000 de litri, în funcție de configurarea sistemului de containere) și efectuează treceri la joasă înălțime deasupra zonelor afectate de incendii, greu accesibile pentru forțele de la sol. Prima aeronava sosită a aruncat deja o încărcătură de apă asupra focarelor’, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

El a mai precizat că incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în teren mai există copaci și buturugi care fumegă în continuare.

De asemenea, în zonă a fost realizată o bandă mineralizată, respectiv o fâșie de teren curățată complet de vegetație și de resturile organice uscate, care are rolul de a limita propagarea incendiului și de a împiedica extinderea focarelor către zonele neafectate.

Incendiul de pădure de la Băile Olănești a izbucnit vinerea trecută, într-o zonă greu accesibilă din apropierea schitului Iezer, inițial pe o suprafață de circa 10 hectare.

În ciuda eforturilor pompierilor militari, mobilizați în fiecare zi pentru stingerea incendiului, acesta s-a extins, intervenția fiind îngreunată de terenul accidentat, de gradul ridicat de uscăciune și de accesul dificil pe multe dintre cărările din zonă.

La misiunile de stingere participă peste 40 de pompieri, cu tehnica specifică de intervenție, alături de personal al Ocolului Silvic și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Olănești.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sighiartău despre audierea lui Bolojan la DNA: Justiția să stabilească adevărul, nu să fie invocată ca armă politică

Sighiartău despre audierea lui Bolojan la DNA: Justiția să stabilească adevărul, nu să fie invocată ca armă politică

TPBI: Evenimentele organizate în weekend în Capitală modifică traseele a șapte linii de transport public

TPBI: Evenimentele organizate în weekend în Capitală modifică traseele a șapte linii de transport public