in ,

Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare

Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare

Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafața afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, intervenția pompierilor pentru localizare și stingere este îngreunată de terenul accidentat, de vânt și de suprafața mare pe care se manifestă.

În zona incendiată intervin marți, pentru a cincea zi consecutiv, 57 de pompieri de la ISU Vâlcea, cu șapte autospeciale de stingere și o dronă, ei fiind sprijiniți de angajați de la Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea.

‘Resursele acționează pentru limitarea propagării incendiului și stingerea focarelor active, într-o zonă în care condițiile de teren fac intervenția deosebit de dificilă’, au precizat reprezentanții ISU Vâlcea.

Pompierii au stabilit că, pe timpul nopții, incendiul s-a extins pe încă trei hectare, suprafața afectată ajungând la 34 hectare.

Arderea a fost favorizată de vegetația uscată, în contextul unei secete prelungite și a lipsei precipitațiilor, focarele menținându-se la nivelul litierei și al materialului lemnos.

Reprezentanții ISU Vâlcea au mai informat că în zonă acționează și Grupa Operativă din cadrul ISU Vâlcea, care analizează, monitorizează și coordonează activitatea din teren, iar operațiunile de stingere sunt conduse de prim-adjunctul inspectorului-șef, Marius Zoican.

Intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului de fond forestier de la Băile Olănești va fi sprijinită cu un elicopter după ce se va reuși localizarea din Caraș-Severin, din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, unde suprafața arsă e de aproximativ 400 de hectare.

ISU Vâlcea a anunțat că nu sunt victime, construcții sau gospodării afectate de incendiul de fond forestier, iar pe durata intervenției este prioritară siguranța echipelor din teren, ‘acțiunile fiind adaptate permanent în funcție de condițiile meteorologice, configurația terenului și evoluția focarelor’.

Totodată, reprezentanții ISU dau asigurări că forțele participante vor rămâne mobilizate până când se va localiza complet incendiul și vor fi lichidate toate focarele.

Zeci de pompieri au acționat zilnic, începând de pe 25 septembrie, pentru stingerea incendiului, iar sâmbătă s-a acționat și cu un elicopter Black Hawk.

‘Sâmbătă, 26 septembrie, 26 de pompieri militari cu 3 autospeciale și o dronă (UAS) au acționat pentru limitarea extinderii flăcărilor, duminică, 27 septembrie, 62 de pompieri militari cu 7 autospeciale și o dronă (UAS), iar luni, 28 septembrie, 33 de pompieri militari s-au deplasat către zona unde se manifesta incendiul. Alături de pompieri au participat la operațiunile de stingere forțe din cadrul SVSU Băile Olănești, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, Salvamont și Obștii Moșnenilor Cheia’, a adăugat sursa citată.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mai mult de jumătate din populația Chinei folosește Inteligența Artificială (IA) generativă

Mai mult de jumătate din populația Chinei folosește Inteligența Artificială (IA) generativă

Argentina amenință cu o acțiune juridică dacă un proiect petrolier britanic în Insulele Falkland va continua

Argentina amenință cu o acțiune juridică dacă un proiect petrolier britanic în Insulele Falkland va continua