in ,

Vâlcea: Locomotiva unui tren ce se îndepta către Sibiu a luat foc la Câineni; traficul feroviar e oprit

Vâlcea: Locomotiva unui tren ce se îndepta către Sibiu a luat foc la Câineni; traficul feroviar e oprit

Pompierii militari au intervenit, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren destinat transportului de persoane, care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea-Sibiu, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în localitatea Câineni, în timp ce trenul se afla în mers, cei mai mulți dintre călători părăsind însă vagoanele înainte de sosirea echipelor de intervenție, care au mai găsit doar trei persoane pe care le-au evacuat în siguranță.

‘S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifestă la partea electrică a locomotivei diesel. Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor și lichidat, în limitele găsite. În prezent se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative. Nu au fost victime’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

O altă locomotivă a fost trimisă de către CFR la fața locului, traficul feroviar urmând să fie reluat după ce aceasta va ajunge la fața locului și va remorca garnitura, potrivit Poliției Vâlcea. (AS – redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un bărbat care şi-a ucis concubina cu un topor în cap în timp ce aceasta dormea alături de unul dintre copiii cuplului a fost trimis în judecată pentru omor calificat cu premeditare/ Sătmăreanul ascunsese toporul sub pat înainte să comită fapta

Un post local de radio din Anglia a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea

Un post local de radio din Anglia a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea