in ,

Vâlcea: Monumentul domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, inaugurat oficial după un secol

Vâlcea: Monumentul domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, inaugurat oficial după un secol

Una dintre cele mai importante creații monumentale din Râmnicu Vâlcea, statuia dedicată domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei din Parcul Zăvoi, a fost recondiționată și va beneficia marți de o inaugurare oficială după mai bine de un secol de la realizarea ei, au anunțat autoritățile orașului.

Ridicat în 1920 de sculptorul Constantin Gh. Mihăilescu la intrarea în Zăvoi, în semn de recunoștință a comunității vâlcene de la acea vreme față de domnitorul care a transformat în parc public locul unde s-a intonat pentru prima dată într-un cadru oficial actual imn al României, monumentul ajunsese în ultimii ani într-o stare avansată de degradare, fiind acoperit de licheni și cu părți din el distruse de intemperii.

Restaurarea statuii a început în această primăvară, cu sprijin financiar din partea Clubului Rotary Râmnicu Vâlcea și sub coordonarea restauratorului Mihai Iancovescu Rudeanu, în baza unui proiect avizat de Ministerul Culturii și cu respectarea tuturor procedurilor legale aplicabile monumentelor de for public și patrimoniului construit, potrivit directorului Direcției pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure.

‘Ridicat în primele decenii ale secolului trecut, monumentul a traversat două războaie mondiale, schimbări politice și perioade în care patrimoniul istoric nu a reprezentat o prioritate. Potrivit documentelor istorice, după instaurarea regimului comunist au existat chiar tentative de distrugere a monumentului, însă construcția din piatră și marmură a rezistat. În schimb, timpul și factorii naturali au produs degradări importante. Documentația tehnică realizată de restauratorul Mihai Iancovescu Rudeanu, specialist în restaurarea pietrei, ceramicii și stucaturii, a evidențiat o serie de probleme majore care puneau în pericol conservarea ansamblului, de la atac biologic produs de mușchi și licheni, depuneri consistente de cruste negre rezultate din poluarea atmosferică și până la fisuri și desprinderi ale elementelor sculpturale, pierderi de material și intervenții vechi executate cu mortare incompatibile’, a precizat, pentru AGERPRES, directorul instituției de cultură județene.

Epure a adăugat că această nouă dezvelire a monumentului reprezintă nu doar finalizarea unei lucrări de conservare, ci și o îndreptare a unei nedreptăți istorice, întrucât el nu a fost inaugurat oficial niciodată, iar artistul care l-a realizat nu a primit recunoașterea pe care o merita pentru munca lui.

‘Născut la Berești, județul Suceava, Constantin Gheorghe Mihăilescu a studiat sculptura la Academia de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea renumitului profesor Wladimir C. Hegel. Lipsa posibilităților materiale l-a determinat să accepte, în anul 1905, un post de profesor de desen și caligrafie la Râmnicu Vâlcea, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții. Deși a fost profesor, Mihăilescu nu și-a abandonat niciodată vocația artistică. Dimpotrivă, orașul Râmnicu Vâlcea a devenit atelierul său în aer liber. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără, pe lângă acest monument al Domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, bustul lui Constantin Brâncoveanu (amplasat în fața clădirii Primăriei Râmnicu Vâlcea – n.r.), bustul lui Costache Negri, precum și numeroase lucrări de atelier, premiate la expoziții naționale, între care ‘Din pribegie’, ‘Ciobănașul’, ‘Duioșie’, ‘Surâs inocent’, ‘Viitorul’ și ‘Joc de copil’. Profesorii vremii îl descriau drept un om modest, energic și pasionat, care își încuraja permanent elevii și pentru care sculptura reprezenta mai mult decât o profesie, era o misiune culturală. Din păcate, artistul s-a stins din viață în 1928, la numai 47 de ani, fără să se bucure pe deplin de recunoașterea valorii operei sale’, a mai spus Florin Epure.

Monumentul dedicat lui Barbu Știrbei, clasat ca obiectiv istoric de importanță județeană, este de fapt un ansamblu alegoric în care bustul domnitorului, înfățișat în ținută militară și înnobilat simbolic de ramura de laur a victoriei, este integrat într-o compoziție în care o figură masculină luptă pentru eliberarea unei tinere femei ce se desprinde din stâncă – simbol al libertății și renașterii naționale.

Ceremonia de dezvelire a monumentului recondiționat va avea loc în Parcul Zăvoi marți, începând cu ora 11:00, în prezența autorităților locale, a membrilor Clubului Rotary Râmnicu Vâlcea și a artistului restaurator și va cuprinde și o expoziție cu câteva lucrări ale artistului Constantin Gh. Mihăilescu aflate în colecția Secției de Artă a Muzeului Județean Vâlcea.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Codirlașu: Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România este la valori minime

Codirlașu: Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România este la valori minime

UPDATE/ Germania: O a șasea persoană împușcată în orașul Stade a decedat la spital

UPDATE/ Germania: O a șasea persoană împușcată în orașul Stade a decedat la spital