in ,

Vâlcea: Șoferii de TIR, verificați pe Valea Oltului; 29 dintre ei au fost amendați pentru că nu au respectat restricțiile de circulație

Vâlcea: Șoferii de TIR, verificați pe Valea Oltului; 29 dintre ei au fost amendați pentru că nu au respectat restricțiile de circulație

Zeci de șoferi de TIR au fost amendați în mai puțin de trei ore, miercuri, pe Valea Oltului, după ce au fost prinși de polițiștii rutieri că au încălcat restricția de circulație impusă autovehiculelor cu masă mai mare de 7,5 tone pe sectorul din DN 7 cuprins între Călimănești și Câineni.

Acțiunea a fost una comună a Serviciilor Rutiere Vâlcea și Sibiu la granița dintre cele două județe și s-a axat, în principal, pe verificarea respectării legislației rutiere de către transportatorii de mărfuri și prevenirea comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.

‘În cadrul activităților se urmărește verificarea documentelor conducătorilor auto și a vehiculelor, consumul de băuturi alcoolice, precum și starea tehnică a autovehiculelor, dar și respectarea timpilor de conducere și odihnă. Scopul acestei acțiuni este acela de a crește siguranța pe DN 7 și de a responsabiliza conducătorii autovehiculelor de transport marfă’, a declarat presei șeful Serviciului Rutier Sibiu, comisar șef Marius Pîrvu.

Pe lângă restricțiile impuse încă din primăvară autovehiculelor de mare tonaj, controlul de pe Valea Oltului vine și ca urmare a creșteri valorilor de trafic în ultima perioadă pe acest sector de drum, unde practic se circulă bară la bară pe ambele sensuri de mers în timpul zilei, după ultima numărătoare oficială realizată de drumarii vâlceni, media zilnică a autovehiculelor care trec pe acest drum fiind de aproximativ 30.000.

Partea bună ar fi că în urma acestor restricții, dar și datorită prezenței tot mai frecvente a agenților rutieri pe traseu, numărul accidentelor rutiere grave pe DN 7 a scăzut ușor în acest an.

‘Din analiza realizată la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, pe raza județului avem 75 de accidente rutiere cu victime omenești, cu două mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 15 sunt accidente grave, însă în județul Vâlcea înregistrăm o scădere în ceea ce privește persoanele decedate în evenimente rutiere, respectiv șapte persoane, cu trei mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Numărul accidentelor s-a redus pe fondul acțiunilor în sistem integrat la nivelul județului Vâlcea în colaborare cu Serviciul Rutier Sibiu, a activităților preventive desfășurate, plus că am beneficiat și de sprijinul celorlalte autorități cu competențe în domeniul – inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) și inginerii Registrului Auto Român (RAR)’, a adăugat șeful Serviciului Rutier Vâlcea, comisarul Florin Mărăscu.

Deși cunosc restricțiile pe care trebuie să le respecte, mulți dintre transportatorii rutieri aleg însă să le ignore. Numai anul acesta, de exemplu, pe sectorul din DN 7 care traversează Vâlcea, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale pentru astfel de abateri, iar la acțiunea de miercuri, în mai puțin de o jumătate de oră, zeci de autocamioane au fost trase pe dreapta, iar șoferii lor puși în situația de a aștepta deschiderea circulației într-o parcare fără acces la toaletă sau alte facilități.

‘Auzisem ceva, dar nu eram sută la sută sigur că este restricție. Nu am stație pe mașină ca să întreb colegii. Apă plată pentru supermarket transport… Acum așteptăm aici. Ne-au luat documentele și așteptăm să vedem ce decizie vor lua domnii polițiști. Am înțeles că vom fi amendați. Nu mi se pare însă normal să închidă circulația, pentru că noi lucrăm la un program, avem oarecum rutele planificate dinainte. Doi la mână, ne opresc în niște parcări, care nu sunt nici măcar un pic amenajate, să avem și noi un spațiu, o toaletă, un magazin pe lângă să putem să ne luăm ceva alimente. Pur și simplu ne opresc în drum’, a spus șoferul unui TIR care venea de la Oradea cu destinația București.

În total, în urma acțiunii desfășurate miercuri, în intervalul orar 10:00 – 13:00, polițiștii au aplicat de 79 de sancțiuni contravenționale șoferilor de TIR, dintre care 29 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 29 pentru abateri de la legislația privind transporturile rutiere.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au informat că aceste restricții, valabile pe Valea Oltului de luni până sâmbătă inclusiv, în intervalul orar 08:00 -17:30, vor fi ridicate la mijlocul lunii viitoare.

‘Restricția a fost necesară pentru a putea finaliza lucrările de montare a sistemelor de protecție pe versant. Vorbim aici de plase și bariere de retenție. Au fost construite și ziduri noi din gabioane pentru a crește siguranța circulației pe acest sector de drum montan, unde știm foarte bine că au fost foarte multe evenimente și acum am reușit această investiție destul de mare. Lucrările se vor finaliza în data de 15 noiembrie. Vedem anul viitor, în funcție de bugete ce vom mai putea face și dacă va mai fi nevoie pentru a monta și în alte părți alte sisteme’, a precizat reprezentantul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Cristi Tudor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)

Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor

Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor