Autoritățile din Ocnele Mari împreună cu parohiile din zonă și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România au omagiat vineri victimele regimului comunist care au trecut prin penitenciarul din localitate, loc considerat un reper al represiunii din România postbelică.
În prezent, din penitenciarul de la Ocnele Mari nu a mai rămas decât o ușă de la una dintre celule, clădirea fiind pur și simplu ștearsă de pe fața pământului de saramura ieșită din mina de sare surpată în localitate în urmă cu câteva decenii. Memoria celor care au trecut prin această temniță este însă vie, păstrată de comunitatea locală care an de an organizează în luna iulie memorialul dedicat acestor oameni care au plătit cu libertatea și chiar cu viața lor pentru credința și valorile strămoșești.
‘Fostul penitenciar de la Ocnele Mari reprezintă una dintre paginile dureroase ale istoriei noastre. Între zidurile lui au fost închiși oameni a căror singură vină a fost că au ales să-și păstreze credința, demnitatea și convingerile. Mulți nu au mai ieșit niciodată de aici. Au lăsat în urmă familii, vise și destine frânte, dar ne-au lăsat nouă moștenire neprețuită, exemplul curajului și al demnității. Ca primar al orașului Ocnele Mari, consider că avem nu doar obligația de a administra prezentul, ci și datoria de păstra vie memoria trecutului. O comunitate care își uită istoria riscă să își piardă identitatea. De aceea acest Memorial este un legământ că nu vom lăsa uitarea să acopere suferința celor care au pătimit aici. Astăzi nu comemorăm doar niște nume din cărțile de istorie, comemorăm oameni care au iubit această țară, care au crezut în Dumnezeu și în libertate și care au plătit cu propria viață pentru aceste valori’, a transmis, în cuvântul de deschidere a evenimentului, edilul șef Remus Sasu.
Evenimentul comemorativ are loc la un monument ridicat în 2009 la Ocnița, la doar câteva sute de metri distanță de locul unde a fost penitenciarul. De mai bine de 15 ani zeci de persoane obișnuiesc să se adune în fața lui pentru a aduce astfel un omagiu celor care au suferit în urma detenției prin slujbe religioase și depuneri de coroane.
‘Undeva peste aceste case, într-o vale a fost înainte închisoarea de la Ocnele Mari, vestită oarecum după anii de război pentru faptul că aici erau aduși acei bandiți periculoși de către securitatea română și închiși pentru o perioadă de pregătire, după care urma să fie trimiși, pe rând, la Pitești, unde a fost cel mai groaznic loc. Până și Soljenițîn a spus că ceea ce a fost la Pitești în anii ’50 aproape că bate toate nenorocirile care au fost înregistrate în Rusia. Mulți dintre ei erau tineri. La închisoarea aceasta nu aveam foarte mulți morți pentru că rămâneau aici perioade scurte’, a explicat, pentru AGERPRES, președintele filialei Vâlcea a Asociației Foștilor Deținuților Politici, Nicolae Stănculescu, organizator alături de primărie al acestui memorial.
Pe plăcile comemorative amplasate la baza monumentului de la Ocnița sunt trecute numele a peste 260 de persoane care ar fi fost încarcerate aici din motive politice. Alți 28 apar ca decedați în temniță și îngropați în cimitirul Bozeasca, în gropi comune. În realitate însă, numărul celor care au ajuns în această închisoare în timpul regimului comunist nu se cunoaște cu exactitate.
‘Avem un anuar al foștilor deținuți politici pe toată țara și acolo am căutat zile la rând acele nume unde scria închisoarea Ocnele Mari și pe toți i-am trecut aici, dar ca număr exact de oameni care au trecut pe aci să știți că până și arhivele statului știu puțin. La vremea aceea era o năvală de oameni care intrau în închisoare, aduși de securitate și azvârliți în diversele temnițe din țară, Ocnele Mari fiind un reper pentru duritatea detenției și sortarea, după aceea, după criteriile lor, și trimiterea în închisori mari de-adevăratelea, adică cele în care și-au ispășit alți șapte, opt, zece, doisprezece ani de închisoare. Mesajul meu este că în fiecare an trebuie să fim prezenți aici, la slujba religioasă, pentru că asta este ceea ce le trebuie acestor martiri la cât au putut să pătimească’, a subliniat Nicolae Stănculescu.
Nume importante din elita intelectuală a țării au trecut pe aici pentru ‘reeducare’. Printre cei mai cunoscuți deținuți sunt Petre Țutea, Petre Pandrea și poetul Vasile Militaru, care de altfel a și murit aici, după 18 zile de detenție, izolat în celula-infirmerie a penitenciarului, fără niciun fel de ajutor medical. De altfel și ideea acestui memorial a plecat tocmai pentru a evoca personalitatea lui Vasile Militaru, considerat un simbol al rezistenței spirituale în fața represiunii.
‘Vasile Militaru a avut o istorie de care oamenii din părțile locului țin mai mult minte. El la 77 de ani a fost arestat în București, i s-a confiscat totul, adică toată opera lui și era un tip strălucit la vremea aceea, și a fost adus la închisoare și după câteva săptămâni, la 77 de ani, într-o închisoare de genul acesta, nu se prea poate să mai ai pretenții să trăiești. Dar sunt multe personalități trecute pe aici’, a mai spus reprezentantul foștilor deținuți politici.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea, istoricul Florin Epure, vorbește chiar despre o ‘academie sub pământ’ la penitenciarul Ocnele Mari, care funcționa ca o formă de rezistență intelectuală.
‘Eu descopăr zilnic în cercetarea mea alte personalități care au trecut pe aici. Nici pe acest monument nu sunt trecute toate numele celor care au fost pe aici. Important este că aici o elită de 60 de vârfuri, cum le spunea Petre Pandrea, ținea conferințe într-o, cum au numit-o ei, academie sub pământ. Conferențiau din memorie pe diverse teme la peste 1.000 de deținuți, care se hrăneau moral, spiritual cu ceea ce le spuneau ei, pentru că erau academicieni, erau scriitori, profesori universitari, medici. Deci, din toate domeniile și ei își mențineau așa demnitatea, solidaritatea între ei, pentru a supraviețui. Penitenciarul Ocnele Mari a fost un loc așa cum au fost și celelalte – la Aiud, la Sighet, Gherla, Râmnicu Sărat, fenomenul Pitești. Se voia o reeducare, se spune că se crea un om nou, dar de fapt, în subsidiar, se urmărea lichidarea acestor opozanți ai regimului comunist. Și vă dați seama câte destine au fost distruse, ale familiilor celor care au murit aici, ale celor care și-au pierdut sănătatea aici, căci după câțiva ani de detenție au și murit de diverse boli – de tuberculoză, de icter și alte boli căpătate din înfometare, din munca forțată la care erau supuși și de la tortură, de la bătăi. Eu spun că acest penitenciar parcă a fost șters, demolat prin voința lui Dumnezeu, dar cred că el ar fi trebuit să rămână tocmai pentru a aminti celor care vin, generațiilor care vor veni, ca aceste lucruri să nu se mai repete niciodată’, a adăugat Florin Epure, pentru AGERPRES.
Fosta închisoare din Ocnele Mari a funcționat între 1838 și 1948 în incinta vechilor saline, ca loc de muncă silnică pentru deținuți de drept comun, iar în perioada comunistă a devenit un lagăr de exterminare pentru deținuții politici.
