Uniunea Europeană va revizui în scădere prognoza de creştere economică şi va majora estimările privind inflaţia, pe fondul ”şocului stagflaţionist” provocat de războiul cu Iranul, a declarat comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, transmite CNBC.
Oficialul european a afirmat, într-un interviu acordat CNBC în marja reuniunii miniştrilor de Finanţe din G7 de la Paris, că raportul economic de primăvară al Comisiei Europene, care va fi publicat în această săptămână, va include prognoze de creştere mai slabe şi estimări mai ridicate pentru inflaţie.
“Ne confruntăm cu un şoc stagflaţionist”, a spus Dombrovskis.
Temerile privind stagflaţia, care este combinaţia dintre creştere economică slabă şi inflaţie ridicată, s-au accentuat în ultimele săptămâni, în contextul în care conflictul din Orientul Mijlociu nu dă semne de detensionare, iar Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată.
Închiderea rutei maritime prin care tranzitează aproximativ o cincime din comerţul mondial cu petrol şi gaze a menţinut preţul petrolului peste pragul de 100 de dolari pe baril.
Dombrovskis a avertizat că marja de manevră a guvernelor şi băncilor centrale este acum “mult mai limitată” decât în perioada pandemiei de coronavirus, când statele europene au putut adopta măsuri fiscale ample pentru susţinerea economiei.
El a subliniat că eventualele măsuri de sprijin trebuie să fie “temporare şi ţintite” şi nu trebuie să stimuleze suplimentar consumul de combustibili fosili.
Mai mulţi analişti avertizează că rezervele globale de petrol scad rapid şi că stocurile ar putea să nu se refacă înainte de sfârşitul anului 2027.
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a transmis în ultimul său raport lunar că stocurile mondiale de petrol se reduc într-un ritm record şi a avertizat că diminuarea accelerată a rezervelor poate provoca noi creşteri puternice de preţuri.
Comisarul european a precizat că Uniunea Europeană continuă să utilizeze rezervele strategice de petrol pentru a atenua efectele crizei energetice.
Totodată, el a menţionat că există deja îngrijorări privind eventuale penurii în anumite segmente ale pieţei energetice.
“Cu cât conflictul se prelungeşte mai mult, cu atât creşte riscul apariţiei unor blocaje de aprovizionare”, a spus Dombrovskis.


